7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie dă undă verde gazelor de şist

Marea Britanie dă undă verde gazelor de şist

În România simpla posibilitate a explorării şi exploatării gazelor de şist în perimetrele Vrancea şi Dobrogea de către compania americană Chevron a scos mii de oameni în stradă, care au protestat împotriva pericolelor reale sau percepute puse de activităţile gigantului petrolier american.

În Marea Britanie, pe de altă parte, guvernul a decis, la recomandarea unei comisii de experţi, să permită exploatarea rezervelor de gaze de şist aflate în apropierea oraşului Blackpool – deşi comisia a constatat că două cutremure uşoare, de 1,5 respectiv 2,3 grade pe scala Richter, au avut loc ca urmare a lucrărilor de foraj din acel perimetru, după cum relatează cotidianul The Guardian. De asemenea, experţii au avertizat că cutremurele pot cauza deformări structurale ale puţurilor de foraj.

„Semaforul seismic”

Cu toate acestea, comisia formată din Peter Styles, profesor la Universitatea Keele, Brian Baptie de la Institutul Britanic de Geologie şi expertul independent Christopher Green, a conchis că fracturarea hidraulică, metoda folosită pentru extragerea gazelor de şist, poate fi folosită la nivel naţional, dacă se aplică un set de măsuri de securitate recomandate de experţi. Printre acestea se numără un stadiu iniţial de monitorizare a injectării substanţelor folosite la fracturarea hidraulică (acesta nu a existat la Blackpool) precum şi crearea unui „sistem eficient de monitorizare în timp real a evenimentelor seismice care au loc ca urmare a fracturării hidraulice”. Acesta ar urma să conste dintr-un „semafor seismic” – care să indice, în funcţie de activitatea seismică din zonă, dacă exploatarea poate decurge normal, cu precauţie sau deloc. După cum relatează cotidianul The Independent, operaţiunile ar urma să fie oprite temporar în cazul unui cutremur cu o magnitudine de 0,5 grade – deşi compania Cuadrilla, care exploatează zăcămintele de la Blackpool, propusese iniţial o limită de 1,7 grade. Experţii au adăugat că deşi cele două cutremure care au avut loc anul trecut au alarmat populaţia, ele nu au produs pagube de durată.

Momentan, operaţiunile din Marea Britanie au fost suspendate, şi nu vor reîncepe decât după ce guvernul va face publice recomandările oficiale.

ONGurile, nemulţumite

Cu toate că raportul comisiei de experţi este favorabil extragerii gazelor de şist, Andy Atkins, directorul organizaţiei non-guvernamentale Friends of the Earth, a atras atenţia că „o consultaţie grăbită asupra unei asemenea probleme este total neadecvată: ar trebui să existe o evaluare ştiinţifică completă a impactului general al fracturării hidraulice”, este citat acesta de The Guardian.

Conform estimărilor companiei Cuadrilla, resursele potenţiale din zona Blackpool se ridică la 200.000 miliarde metri cubi de gaze – care ar putea acoperi consumul de gaz al Marii Britanii pentru peste 50 de ani, relatează The Guardian. O estimare mai conservatoare, făcută de Institutul Britanic de Geologie, evaluează însă resursele la doar 4.700 miliarde metri cubi.

Cele mai citite

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...
Ultima oră
Pe aceeași temă