6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie, amenintata de falimentul financiar

Marea Britanie, amenintata de falimentul financiar

Toate privirile sunt indreptate asupra Greciei, insa situatia bugetara a Marii Britanii este chiar mai proasta, iar o ameliorare nu se intrevede, ba dimpotriva, scrie, in editia de vineri, Financial Times Deutschland, consultata de Agerpres.

In ultima perioada, pietele s-au concentrat asupra Greciei, Spaniei si Portugaliei. Pe fondul scaderii increderii investitorilor, dobanzile la imprumuturile contractate de guvernele acestor state au crescut considerabil, ceea ce face tot mai dificila refinantarea datoriilor.

Analistii atrag atentia ca si a doua cea mai mare economie a Europei, Marea Britanie, risca sa ajunga intr-o situatie similara.

Pentru prima data, Londra a inregistrat in ianuarie mai multe cheltuieli decat venituri, in conditiile in care in mod traditional in aceasta luna fiscul avea cele mai mari incasari. Pe langa o scadere dramatica a veniturilor din impozite (cu 19,8%), si nivelul indatorarii a crescut fulminant pana la 59,9% din PIB, adica cu 10 procente mai mult decat in urma cu un an.

Bugetul Marii Britanii arata foarte prost si in comparatie cu cele ale altor state ale lumii. "Raportul dintre datorii si produsul intern brut se inrautateste intr-un ritm mult mai accelerat decat in Grecia, Spania, Portugalia si Italia, iar deficitul de aproape 13% este printre cele mai mari din lume", explica Bert Jansen, economist la BNP Paribas.

Economistii estimeaza ca deficitul va atinge anul acesta nivelul de 13,3%, iar la anul va scadea doar putin, pana la 12,5%. De asemenea, ei atrag atentia ca, fara masuri serioase de economisire, Marea Britanie ar putea inregistra un nivel al datoriei publice de 200% din PIB. Potrivit unei analize comparative intre cele mai mari 12 state puternic industrializate, doar Japonia ar sta mai prost decat Marea Britanie la capitolul indatorare, cu o proportie estimata de 300%. Tari precum Germania, Franta, Grecia, Italia sau SUA stau considerabil mai bine decat Regatul Unit.

"Cele mai recente date arata cat de urgent este nevoie de un plan credibil de consolidare, cu reducerea cheltuielilor si majorarea impozitelor", spune economistul Ross Walker de la Royal Bank of Scotland.

Londra a inteles demult aceasta necesitate. Planul de consolidare bugetara al actualului guvern prevede reducerea cu 1,3% pe an a deficitului din 2010 pana in 2013. Ce nu se stie inca este daca noul guvern, ce va rezulta in urma alegerilor din primavara, va mentine acest plan. "A repune in ordine bugetul Marii Britanii reprezinta o provocare mai mare decat in cazul Greciei", considera Jansen.

Potrivit estimarilor Fondului Monetar International, Marea Britanie trebuie sa faca in urmatorii ani economii de 13% din PIB. In cazul Greciei, este vorba doar de noua procente.

Pentru o ameliorare a situatiei bugetare nu este insa nevoie doar de economii, ci si de majorarea veniturilor statului. Insa si aici perspectivele nu sunt tocmai incurajatoare. Marea Britanie – 'lanterna rosie' a statelor G7 – abia a reusit la sfarsitul anului trecut sa iasa din recesiune. Economista Kate Barker de la Bank of England a avertizat insa ca economia s-ar putea contracta din nou in primul trimestru al acestui an.

In aceste conditii, britanicilor nu le-ar mai ramane decat o solutie: "o depreciere a monedei ar fi calea cel mai putin dureroasa pentru a putea schimba ceva in actuala situatie dificila", considera Jansen. Cel putin in aceasta privinta Marea Britanie are mai mult spatiu de manevra decat 'copiii problema' ai zonei euro, conchide FTD.

Cele mai citite

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

A noua înfrângere pentru Manchester City din ultimele 12 meciuri. Aston Villa-Manchester City 2-1

Manchester City, deţinătoarea titlului, a suferit un nou eşec în campionatul de fotbal al Angliei, fiind învinsă la limită în deplasare, cu scorul de...

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă