Strada va deveni în zilele care urmează unul dintre momentele-cheie ale afacerii politico-electorale Oltchim.
Nu este pentru prima oară când un proces de privatizare făcut de autorităţile române are ca orizont sigur şi singur eşecul, după cum nu constituie o premieră faptul că reţetarul include o bătălie mută între taberele implicate pentru manipularea masei de angajaţi.
Din păcate pentru cei care lucrează sau, mai bine zis, stau acum la Oltchim, lucrurile au intrat vizibil pe acest făgaş.
Traiectoria periculoasă pe care s-ar putea înscrie lucrurile, dată fiind perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare, obligă Executivul şi USL să îşi urmeze propria agendă, una care pe termen lung se îndepărtează semnificativ de cea a companiei de stat, a economiei româneşti şi a lucrătorilor de acolo.
Pentru Guvern şi USL, prioritar este – aşa cum au averitzat ieri şi alaltăieri mai mulţi lideri liberali, colegi de partid cu ministrul Chiţoiu, unul dintre cei care girează în mod direct dezastrul de la Râmnicu-Vâlcea – să ţină situaţia sub control măcar până după 9 decembrie.
Conştienţi că nu vor avea cum să producă soluţii de fond, vor face totul pentru a plomba nemulţumirile oamenilor cu promisiuni vulgare în raport cu posibilităţile şi, eventual, cu nişte sute de lei, luaţi şi ei de unde s-o putea.
La rândul său, PDL nu ar avea de ce să se plângă de faptul că frustrările şi lipsurile îi determină pe angajaţii combinatului să pună presiune pe stat direct din stradă, iar Dan Diaconescu, dat fiind csardaşul populist pe care îl execută, este interesat să poată mobiliza masele în funcţie de cum va evolua situaţia.
DD încearcă să se asigure că, dacă îi va fi profitabil să fie linişte va avea şi pârghiile prin care să ţină protestele oamenilor departe de stradă, iar dacă interesul îi va dicta contrariul, din nou, să aibă la dispoziţie instrumentele prin care să-şi atingă scopul.
Că şi-a făcut temele şi a luat deja în calcul aceste scenarii este vizibil din faptul că, de la bun început, a stabilit contacte cu liderii de sindicat şi alţi reprezentanţi ai angajaţilor.
Competiţia asta pentru preluarea controlului asupra nemulţumirilor pe care le au muncitorii şi inginerii de la Oltchim se amplifică, dovadă şi cearta dintre reprezentanţii mai mult sau mai puţin oficiali ai angajaţilor.
Diculoiu şi Cernev vor fi personaje-cheie, iar mişcarea sindicală din România, şi aşa compromisă de-a lungul timpului, riscă să fie atrasă într-o nouă afacere murdară.
Principalii perdanţi vor fi şi de această dată cei care, ascultând îndemnurile contradictorii ale liderilor de sindicat şi cunoscându-şi dificultăţile prin care trec în viaţa de zi cu zi, încep să nu mai aibă habar ce-i de făcut: să protesteze în stradă sau între patru ochi?
P.S.: Mai acum câteva zile, tovarăşul Vulpescu, acest actor de Bollwood pus să privatizeze Oltchim, anunţa că nu a fost nevoie să ceară serviciilor secrete informaţii suplimentare asupra ofertanţilor înscrişi la licitaţia organizată de statul român. Acum, după câteva zile de telenovelă otevistă cu interesul naţional, înţeleg că Executivul a vrea să afle detalii specifice. Cineva de acolo, de la Palatul Victoria, pare să aibă grave carenţe de înţelegere a rolului serviciilor. Parcă, potrivit Constituţiei şi logicii elementare, ele sunt puse să prevină, nu să culeagă cioburile de după dezastru.
