4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialManifestații anti-Putin, chiar de ziua liderului rus

Manifestații anti-Putin, chiar de ziua liderului rus

Câteva mii de susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 20 de zile pentru incitare la manifestaţii neautorizate, au protestat în întreaga Rusie sâmbătă împotriva preşedintelui Vladimir Putin, în ziua în care şeful statului a împlinit 65 de ani şi cu cinci luni înaintea alegerilor prezidenţiale, transmite AFP.

Înaintea unei defilări preconizate să aibă loc sâmbătă seara la Sankt Petersburg (nord-vest), unde s-a născut Putin, mai multe manifestaţii au avut loc în circa 80 de oraşe la apelul carismaticului opozant Aleksei Navalnîi, în vârstă de 41 de ani, cunoscut pentru blogurile sale anticorupţie.

Poliţia a efectuat zeci de arestări în provincie, potrivit unei organizaţii neguvernamentale specializate, OVD-Info. Potrivit EFE, care citează surse independente, poliţia a efectuat arestări la mitinguri neautorizate în oraşe precum Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Samara, Pskov, Perm sau Saratov.

Aceasta nu i-a împiedicat pe opozanţii lui Putin să organizeze deja mai multe proteste în Siberia – la Vladivostok, Krasnoiarsk, Tomsk şi Habarovsk -, cu toate că presa a relatat că, în majoritatea cazurilor, numărul participanţilor nu depăşea o sută.

La Moscova, peste o mie de persoane (700, potrivit poliţiei), îndeosebi tineri, s-au strâns în Piaţa Puşkin şi pe Bulevardul Tverskaia, în centrul capitalei ruse, în pofida interdicţiei autorităţilor. Participanţii scandau "La mulţi ani!" sau "Putin, ruşinea Rusiei". Autorităţile au desfăşurat importante forţe de ordine.

Vladimir Putin, la putere în Rusia de la sfârşitul anului 1999, nu şi-a anunţat deocamdată candidatura pentru un nou mandat de preşedinte.

Manifestaţia de sâmbătă cu cea mai mare încărcătură simbolică este prevăzută să aibă loc la Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării şi unde preşedintele Putin s-a născut şi a urcat eşaloanele puterii. Această manifestaţie, care ar urma să aibă loc în Parcul Marte, în plin centrul vechii capitale imperiale ruse, nu a fost autorizat, la fel ca majoritatea adunărilor opoziţiei.

Înainte chiar de a începe, doi reprezentanţi ai echipei de campanie a lui Navalnîi au fost reţinuţi sâmbătă dimineaţă şi ar urma să fie aduşi în faţa unui judecător.

Putin intenţionează să-şi serbeze ziua de naştere în cadru restrâns, dar şi… prin muncă, urmând să prezideze o reuniune a consiliului securităţii Rusiei, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. În mod tradiţional, Putin primeşte de ziua sa numeroase mesaje de felicitare, îndeosebi pe reţelele sociale, notează Reuters. În schimb, unii activişti s-au deplasat la unul dintre sediile preşedinţiei pentru a lăsa cutii ambalate cu hârtie pentru cadouri şi pe care scriseseră mesaje precum "Renovare" sau "Alternanţă politică", a relatat EFE.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Costul creditelor în România: De ce plătim dublu față de UE, chiar și cu inflația în scădere

Dobânzile mari la creditele din România sunt un paradox pentru consumatori și companii, în ciuda scăderii inflației România, alături de alte țări din Europa Centrală...

Studiu: NATO păstrează superioritatea militară față de Rusia, în ciuda eforturilor de reînarmare ale Moscovei

NATO își menține avantajul militar în fața Rusiei, chiar dacă Rusia a intensificat eforturile de reînarmare sub conducerea președintelui Vladimir Putin, arată un studiu...

Avertizare Cod galben de ninsori abundente în Carpații Meridionali și ploi extinse în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață o avertizare Cod galben de ninsori semnificative pentru Carpații Meridionali, valabilă de pe 11 noiembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă