3.9 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialManchester United - Chelsea 3-1. ”Diavoli” invincibili!

Manchester United – Chelsea 3-1. ”Diavoli” invincibili!

Manchester United îşi continuă parcursul impecabil în Premier League prin victoria cu 3-1 pe teren propriu contra rivalilor de la Chelsea, în etapa a 5-a din Premier League. ”Diavolii” au marcat prin Smalling (8), Nani (37) şi Rooney (45), iar londonezii au replicat prin Torres (46). Acelaşi Torres a ratat cu poarta goală în repriza a doua, însă după ce Rooney a alunecat în momentul executării loviturii de pedeapsă.

Elevii lui Sir Alex Ferguson au bifat după acest meci a cincea victorie din tot atâtea jocuri startul de sezon, pe când Chelsea a înregistrat prima înfrângere. Chiar dacă a ratat nepermis, Torres a semnat singurul gol pentru echipa sa pe Old Trafford şi al doilea gol de când s-a transferat la Chelsea.

……………………..

Echipa lui Sir Alex Ferguson are un start perfect de sezon în Anglia, cu 4 victorii în tot atâtea meciuri şi un golaveraj de 18-3. Altădată un adversar pe măsură, Chelsea nu se poate lăuda în acest debut de Premier League decât cu 10 puncte şi 7 goluri marcate. Asta în condiţiile în care Wayne Rooney singur are 8 reuşite în campionat.

Nu este aşadar de mirare că Man United porneşte drept mare favorită în cel de-al 162-lea meci între cei doi giganţi ai fotbalului britanic.

Totuşi, după cum comentează BBC Sport, Chelsea nu trebuie considerată victimă sigură. Echipa lui Villas Boas i-a integrat bine pe portughezul Meireles şi pe spaniolul Mata, iar cuplul Terry-Lampard nu va lipsi în jocul de duminică. Bineînţeles, una dintre cele mai mari probleme de la Chelsea este lipsa continuă de formă a lui Fernando Torres. Atacantul cumpărat cu suma-record de 50 de milioane de lire sterline de la Liverpool a marcat doar o dată în 28 de meciuri pentru „The Blues”, după ce punctase de 81 de ori în 142 de jocuri la Liverpool. Iar Boas nu va putea conta nici pe Drogba pe Old Trafford. Desigur, dacă Torres ar reuşi, în mod miraculos, să-şi regăsească forma fenomenală din acel 4-1 reuşit de Liverpool pe terenul lui Manchester în 2008, atunci Chelsea ar putea produce supriza.

O victorie a londonezilor nu este cu totul exclusă nici în cazul în care Torres rămâne „cenuşiu”. Indisponibilii Vidic, Cleverley şi Welbeck ar putea să-i încurce planurile lui Ferguson.

Oricum ar fi, Manchester United – Chelsea rămâne un derby european de primă mânâ. „Diavolii” au învins în 70 de rânduri, iar Chelsea doar de 44 de ori. Însă, în ultimele 38 de întâlniri directe, statistica victoriilor este de 13-11 în favoarea londonezilor.

Echipe probabile:

Man U: De Gea – Smalling, Ferdinand, Jones, Evra – Nani, Anderson, Fletcher, Young – Rooney, Hernandez.

Chelsea: Cech – Bosingwa, Ivanovic, Terry, Cole – Mikel, Lampard, Meireles- Mata, Torres, Malouda.

Meciul va începe la ora 18.00 şi va fi transmis pe DigiSport2.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Tânărul talent al lui Real Madrid, Marc Cucalon, se retrage din fotbal la doar 19 ani, din cauza unei infecții neașteptate!

Considerat una dintre marile speranțe ale academiei Real Madrid, Marc Cucalon își încheie cariera prematur din cauza unei infecții rare. Marc Cucalon, tânărul mijlocaș de...
Ultima oră
Pe aceeași temă