-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialMâncăruri sănătoase pentru masa de Crăciun

Mâncăruri sănătoase pentru masa de Crăciun

În fiecare an de Sărbători, românii mănâncă foarte mult, în principal alimente pline de grăsime. Vestea bună este că puteţi face mici modificări felurilor de mâncare tradiţionale, în aşa fel încât să nu „mai pice greu” la stomac: folosiţi carne slabă, cu mai puţină grăsime şi multe legume, în loc de clasicul piure de cartofi.

„Trebuie redus consumul de carne de porc şi, foarte important, încheiată orice masă în momentul în care stomacul dă primul semn de saturare. E indicat să gustăm câte puţin din fiecare, nu mult din primul fel care ni se pune în faţă”, te sfătuieşte Cristi Roman, pasionat de gastronomie şi fost critic de restaurante.

Produsele pe bază de carne de porc nu trebuie însă eliminată complet de pe masa din ziua de Crăciun, dar sarmalele pot fi făcute din carne de curcan, iar eventuala afumătură pusă în vasul în care sunt gătite acestea. În plus, poţi prepara piftie de curcan, din gâtul, aripile şi capul pieptului păsării.

„Friptura de porc trebuie consumată în cantităţi mici, nu mai mult de 100 de grame la o masă, şi nu după şase seara. În plus, trebuie însoţită de salate de legume, mai puţin indicat de garnitură de cartofi. Se poate prepara şi friptură de curcan sau de pui. Salata de boeuf poate fi pregătită tot cu carne de curcan, în loc de carne de vită, iar cantitatea de maioneză să fie folosită doar cât să lege ingredientele, nu să le înece”, a explicat Roman.

Există alternative chiar şi la clasicul cozonac: „Sunt indicate produse dulci care nu se fac pe bază de făină, ci mai degrabă din brânzeturi şi fructe. De exemplu. celebra cheesecake a ajuns foarte populară în România ultimilor ani”, a adăugat el.

Curcan la cuptor
*reţetă propusă de Cristi Roman

Ingrediente:

* un curcan proaspăt de greutate medie- între trei şi patru kilograme
* ulei de măsline
* usturoi
* vin alb
* sare şi piper

Mod de preparare

Se unge curcanul cu ulei de măsline extravirgin, atât pe piele, cât şi pe sub piele- se introduce o lingură pe sub pielea de lângă piept şi se face spaţiu, apoi se unge cu ulei pe sub piele, cu ajutorul mâinilor. Uleiul de măsline poate fi amestecat înainte cu verdeţuri mărunţite, piper şi sare.

Se curate opt-zece căţei de usturoi. Jumătate din ei se introduc în diferite părţi ale curcanului, în mici crestături, nu foarte adânci, iar restul se zdrobesc cu lama cuţitului şi se pun în cavitatea curcanului.

Se bagă apoi curcanul la cuptor, cu pieptul în sus, şi se lasă la foc mic spre mediu (150-160 grade) trei ore. Pentru a verifica la final dacă este pătrunsă carnea, se introduce coada unei linguriţe lungi pe lângă pulpă: dacă se scurge o zeamă incoloră, carnea este făcută, iar dacă se scurge un sos rozaliu, mai trebuie ţinută la cuptor. Dacă ai cumpărat un curcan mai mare, de 5-6 kilograme, trebuie să îl laşi la pregătit încă două ore în plus.

Se toarnă în tavă o ceşcuţă de apă, care la final va deveni un sos gustos, iar în timpul coacerii va menţine carnea suculentă, şi 100 de mlilitri de vin alb. La sfârşit, când carnea este făcută, acoperă cu folie de aluminiu întreg curcanul, scoate-l din cuptor şi lasă-l la răcit 15-20 de minute.

Garnitură de legume la cuptor
*reţetă propusă de Cristi Roman

Ingrediente

* două vinete, tăiate în cuburi mai mari
* 200 grame de roşii cherry întregi
* o ceapă roşie, tăiată în rondele mari
* 10-12 cartofi medii, cu coajă cu tot, tăiaţi în două
* pătrunjel
* usturoi
* ulei de măsline
* sare şi piper

Mod de preparare

Se pun pe o tavă lată legumele, tăiate conform indicaţiilor, se amestecă apoi cu ulei de măsline extravirgin, se presară sare şi piper, apoi se bagă la cuptor, la foc mediu. Se coc timp de aproximativ 60-75 de minute sau până când cartofii se pătrund, pentru că restul legumelor se fac mai repede. Poţi să fierbi înainte cartofii, doar pe jumătate, apoi să îi bagi la cuptor.

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă