A utiliza violenţa, şantajul şi presiunile pentru a-şi atinge scopul – restaurarea imperiului rus – a rămas pentru Putin o opţiune legitimă. Până acum, Europa şi SUA l-au tolerat. Vom asista oare la schimbare majoră de politică după victoria „Maidanului“?
Să ne imaginăm că, în noaptea zilei de 21 decembrie 1989, o delegaţie europeană ar fi venit la Bucureşti să negocieze cu Ceauşescu încetarea focului; de partea „opoziţiei“, desigur, ar fi fost Ion Iliescu şi vreo doi-trei disidenţi. Nu numai că o asemenea negociere ar fi fost fără sens, fiindcă ea n-ar fi putut opri valul de indignare populară din 22 decembrie care l-a dărâmat pe Ceauşescu, silindu-l să fugă, dar ar fi fost şi profund imorală: cum să negociezi cu un conducător cu mâinile pătate de sânge? Ei bine, exact asta au făcut săptămâna trecută cei trei negociatori europeni, miniştrii de Externe francez, german şi polonez. Au negociat cu un asasin al propriului popor, oferindu-i o bună legitimare pentru menţinerea la putere!
Rareori coincidenţă mai perfectă între imoralitate, lipsă de curaj şi miopie politică, ca la aceşti trei reprezentanţi ai unor guverne UE: nu trecuseră nici 24 de ore de când Sikorsky, lăudatul ministru de Externe polonez şi, se zice, artizanul principal al acordului, îi spusese fostului boxer Valeri Kliciko, „dacă nu semnaţi sunteţi morţi cu toţii“, că Ianukovici cu suita lui fugise, lăsându-şi capitala şi vila vraişte, în puterea „opoziţiei“! Mai norocos decât Ceauşescu, el n-a fost prins (deocamdată), ci a ajuns în zonele din est, dominate de nostalgici ai URSS, de unde şi-a afirmat pretenţia la legitimitate. Şi are legitimitate, fiindcă poate flutura acordul garantat de UE, acord care ar fi fost încălcat de „opoziţie“. A fost încălcat? Nu ştiu, dar dacă s-a întâmplat e un fapt salutar. Revoluţiile nu se opresc în petice de hârtie, când e vorba să elimine un nemernic care permisese lunetiştilor săi să ucidă până şi echipele medicale ale protestatarilor!
Citeşte continuarea textului în Revista 22.
