„Mai vinovati decat cei care au impuscat sunt cei care au dat ordine”

Au fost audiati mii de martori, s-au adunat zeci de mii de pagini la dosarele revolutiei, dar nu exista nici un fir care sa conduca la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei in perioada decembrie 1989-ianuarie 1990. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din militie, armata, securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani. Procurorii cauta in prezent sa identifice tragatorii reali pentru fiecare victima, tocmai pentru a nu mai exista confuzii. Majoritatea victimelor sunt urmarea activitatii si actiunilor militare desfasurate in anumite dispozitive constituite inca din data de 22 decembrie 1989. Oameni omorati prin impuscare au existat peste tot, pe strazi, in jurul unitatilor militare, la CC-PCR, Televiziune, Radiodifuziune, langa marile intreprinderi, in Bucuresti, dar si in majoritatea marilor orase din tara.
Familiile victimelor, urmasii celor ucisi la revolutie nu stiu nici pana in prezent foarte clar cine au fost calaii copiilor, sotilor sau parintilor. In urma celor 1.144 de oameni ucisi in acea perioada au ramas 2.361 de urmasi de eroi-martiri, din care nu mai putin 748 de orfani. Finalizarea anchetei in dosarul revolutiei se pare ca va avea ca rezultat adaugarea la cifra oficiala a mortilor si ranitilor, cunoscuta pana in prezent, si a altor persoane, numarul total al victimelor fiind mai mare.

Fratele mai mare l-a gasit la morga de la „Coltea”

Maria Ciungan, mama eroului Florin Ciungan, povesteste cum a aflat despre fiul ei ca a murit impuscat la revolutie: „A venit ziua de 25 decembrie, am stat toata ziua in casa si Florin nu mai venea. Atunci i-am zis fiului mai mare sa se duca sa-l caute. Stiam ca in urma cu doua zile acesta isi daduse intalnire cu un coleg in fata sediului CC-PCR. Adrian, fratele mai mare, s-a interesat peste tot, l-a cautat la spitale si l-a gasit la morga de la Spitalul Coltea. A venit acasa si mi-a zis: "Mama, Florin e mort". Am inceput sa tip, nu puteam sa cred ca Florin e mort. Nu puteam sa realizez, nu intelegeam ce se intampla. Am plecat cu fiul mai mare la morga. Florin era pe o masa. Am tipat cand l-am vazut. Dupa ce l-am ingropat am fost la politie sa aflu ce s-a intamplat. L-a politie ni s-a spus sa nu mai tulburam apele ca oricum nu o sa aflam alte lucruri. Am facut anumite demersuri, am continuat sa ma interesez la diverse persoane si am aflat ca Florin fusese la corpul B la CC-PCR. S-au distribuit arme. O parte din civili au iesit la un moment dat pentru ca li se spusese ca pe str. Onesti sunt niste teroristi. In jurul orei 21.30 a iesit si Florin din cladire si in acel moment a fost impuscat. O persoana l-a luat si l-a dus la "Coltea". Florin a murit in spital, nu s-a mai putut face nimic. A fost impuscat in ficat. In anul 1990 am fost chemata la parchet. Am dat o declaratie, am povestit ceea ce stiam. Nu am reusit sa aflu alte amanunte, nimeni nu mi-a mai spus altceva. Acum am dorinta sa nu plec pe lumea cealalta fara sa aflu cine l-a impuscat. Vreau sa aflu cine si de ce l-a impuscat. Nu o sa am liniste pana nu aflu aceste lucruri”.

Au murit asteptand indemnizatia

Conform Legii recunostintei (Legea 341/2004) urmasii eroilor martiri au dreptul la o indemnizatie. "Legea nu se aplica. Am fost pur si simplu hartuiti sa aducem noi, urmasii de eroi martiri, fel de fel de documente pentru a ni se elibera noile certificate. Am depus la casele de pensii toate documentatiile necesare pentru a putea obtine indemnizatiile. Functionarii ne spun ca ei nu stiu care este procedura de aplicare a legii, cu toate ca exista normele metodologice publicate de mai mult timp. Suntem plimbati de la un ghiseu la altul, de la o institutie la alta. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor ne-a transmis ca nu mai este problema lor, ca ei au eliberat certificatele necesare. Asteptam de luni de zile sa primim acea indemnizatie. Avem copii la scoala, la facultati, nu avem cu ce trai. La asociatia noastra sunt foarte multi urmasi de eroi martiri la o varsta inaintata. In ultima perioada au murit zece urmasi de eroi martiri si care nu au mai apucat sa primeasca nici o indemnizatie. In prezent beneficiem de o indemnizatie foarte mica si care ne este acordata conform Legii 42/1990, republicata, insa suma este foarte derizorie, nu ne ajunge sa traim”, a declarat Adriana Balalau, urmasa de erou martir.

Alte cateva sute de morti si raniti vor fi adaugate la lista oficiala

Dosarul privind evenimentele din perioada revolutiei decembriste, redeschis la sfarsitul anului 2004, inaintea termenului de prescriere a faptelor de crima, se completeaza in fiecare zi cu noi informatii interesante. Noi audieri, probe si documente demonstreaza ca numarul celor decedati prin impuscare sau in urma ranilor provocate de gloante ori ca urmare a confruntarilor violente este mult mai mare decat cifra vehiculata oficial timp de aproape 17 ani. La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste ranitii din revolutie.
La o noua evaluare, luand in considerare noile informatii adunate de procurorii militari, a reiesit ca numarul celor raniti va depasi 4.000 iar numarul celor decedati in revolutie este pentru civili de circa 1.400, la care se vor adauga angajati ai fortelor de ordine (militari, ofiteri de informatii, militieni etc.).
In cadrul noii anchete se tine cont si de faptul ca au existat confruntari dure intre manifestanti si fortele de ordine. Au existat morti si raniti si din partea celor care au participat la represiune, incidente care nu au fost facute publice din cele mai diverse motive (s-au incercat musamalizarea unor fapte, ascunderea unor indicii etc.). La fel este foarte probabil sa fie identificate alte victime din partea manifestantilor, care din cauza evenimentelor ce s-au desfasurat cu repeziciune in acea perioada au trecut neobservate, neinregistrate oficial. De asemenea, exista cazuri ale unor ofiteri (armata, militie si securitate) impuscati chiar de superiorii lor pentru insubordonare.
In prezent, pe langa redeschiderea dosarului privind evenimentele din decembrie 1989, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor si o comisie special constituita la nivel parlamentar reverifica si revalideaza dosarele revolutionarilor pe baza carora s-a beneficiat de anumite facilitati in perioada 1990-2005. Ancheta in dosarele revolutiei, suprapusa cu reverificarea dosarelor, va scoate la lumina noi date despre evenimentele din perioada lunii decembrie 1989.

A fost gasit la morga impuscat in cap

"In data de 22 decembrie 1989, in jurul orei 17.30, fiul meu, Eugen Barlutiu, a fost impuscat in cap la Televiziune. Mi s-a spus doar ca a fost dus la Spitalul de Urgenta, la morga, si a murit in drum spre spital. Nu am aflat nimic decat dupa ce l-am inmormantat. A fost tinut la morga spitalului timp de 4 zile, cu toate ca Eugen avea asupra lui agenda telefonica, buletin si alte hartii cu insemnari, deci familia ar fi putut fi usor contactata. Cu toate ca exista un buletin de identitate, nu stiu din ce motive in actele de la morga a fost trecut cu alta varsta, cu 29 de ani, desi avea 19. L-am gasit la morga, erau mai multi cetateni impuscati acolo. Cand am ajuns mi-au spus ca daca mai intarziam il incinerau. L-am ridicat de la morga pe data de 26 decembrie 1989 si a doua zi a trebuit sa-l inmormantam, nu-l mai puteam tine. Nu ne-a anuntat nimeni ca baiatul meu e mort. Am ajuns dupa mai multe cautari. Am fost peste tot dupa el, la politie, la spitale. Cei de la Urgenta nu ne-au anuntat. Dupa ce l-am inmormantat, cred ca prin ianuarie '90 m-au chemat la parchet, am dat o declaratie si totul s-a terminat. Practic nu stiu nimic. Nu stiu cine l-a impuscat si cum s-a intamplat nenorocirea. Stim doar locul unde s-a petrecut tragedia si ora aproximativa. De la spital ni s-a spus ora cand a fost adus impuscat. As vrea sa aflu si eu adevarul. As vrea sa aflu cine a tras. Poate ca nu e de vina cel care a tras, ci mai degraba cine a dat ordinul de tragere. Cine a dat ordinul de tragere de au murit atatia copii? Nu dorim razbunare, vrem adevarul. Era singurul meu copil si de el aveam nevoie, de nimic altceva. Baza era el. Am ramas singura, mi-a murit si sotul”, a precizat Rozalia Dumitrescu.

„Da un telefon la morga!”

„Sotul meu, Mircea Gheorghe, 41 de ani, a murit impuscat in cap. Pe 22 decembrie '89, seara, a plecat spre Televiziune, dar in zona Ministerului Apararii Nationale, la Orizont, a fost impuscat. Cu el in masina mai erau doi colegi, care mi-au povestit mai tarziu ce s-a intamplat. Eu am reusit sa aflu ca sotul a murit abia pe data de 28 decembrie '89. Am tot asteptat acasa un semn si m-a sunat un coleg de serviciu al sotului, care mi-a zis: "Da telefon la morga, la Spitalul nr. 9!". Am sunat acolo si mi-au zis ca e mort. Mi-au zis ca nu m-au sunat sa-mi spuna pentru ca erau foarte multi morti acolo. Sotul meu fusese trimis la morga de la Vitan-Barzesti. Nu am reusit sa aflu alte amanunte. Prin '90 m-au chemat la parchet si mi-au zis sa ma duc la Spitalul 9 sa recunosc hainele sotului ca sa poata sa inchida dosarul. Mi-au luat o declaratie, dar eu nu stiam nimic, absolut nimic despre ceea ce s-a intamplat. De la spital mi s-a dat o hartie ca a murit pe data de 23 decembrie, la ora 11.30. A lasat in urma lui doi baieti, unul de 11 ani si altul de 17 ani”, a precizat Petra Gheorghe.

Impuscat de un plutonier major, care acum e ingropat tot la Cimitirul Eroilor

Vaduva Adriana Balalau sustine ca stie foarte bine cine i-a impuscat sotul la revolutie: un plutonier major, care e ingropat tot la Cimitirul Eroilor. "Am si o hartie de la procuratura in care se spune acest lucru. Sotul meu, Nicu Balalau, nu era militar, era civil, angajat sofer la o unitate de pe strada Lemnea. A luat din strada Lemnea niste salariati ai unei unitati militare si i-a dus la Comandamentul Armatei. S-a intors pe strada Lemnea si se pare ca un plutonier major, care il si cunostea, a tras in el. Din cate am aflat, dupa un timp plutonierul major a fost impuscat de un membru al garzilor patriotice dupa ce, spun martorii, acesta mai ucisese alte patru persoane. Am documente si unele aspecte legate de ceea ce s-a intamplat in zona au facut obiectul unei anchete a procuraturii”.

Majoritatea celor impuscati au fost in Bucuresti, dupa data de 22 decembrie 1989, iar condamnati pentru aceste crime au fost doar cativa ofiteri sau soldati neimportanti, care au executat diverse ordine. Daca ancheta privind evenimentele din decembrie 1989 va fi finalizata, cel mai surprinzator fapt va fi modificarea numarului de impuscati, raniti si retinuti. Surse din Parchetul Militar au afirmat ca vor fi identificati sute de noi raniti, decedati si retinuti.

„Banuiam ca se va intampla ceva rau”

Floarea Cresteaza si-a pierdut la revolutie unicul copil, pe Eugen, care pe data de 22 decembrie '89 implinise varsta de 29 de ani: „Am avut un presentiment, banuiam ca se va intampla ceva rau. Visam ca imi moare cineva drag si eu credeam ca poate sotul. Pe data de 24 decembrie Eugen devenise foarte agitat, se uita impreuna cu sotul la televizor si urmareau evenimentele si au planuit sa plece, dar nu stiau cum sa-mi spuna. Eu m-am opus. Sotul si fiul au luat masina noastra si au zis ca pleaca spre Televiziune. La o ora si jumatate dupa ce au plecat sotul a venit singur inapoi si mi-a spus: "Draga, stii ca nu mai avem copil?". Am aflat ca nenorocirea s-a petrecut in zona Moghioros. Baiatul conducea si alaturi in autoturism era sotul meu. Sotul mi-a povestit ca s-a auzit o rafala de arma, au fost opriti la un baraj. Sotul meu a coborat si i-a spus si fiului sa coboare, dar… Eugen era deja mort. L-a vazut ca este asa moale, dar s-a gandit imediat ca poate sa-l salveze. L-a pus pe bancheta din spate si a fugit cu el spre Municipal. Nu stiu foarte clar ce s-a petrecut. Tot sotul mi-a povestit ca, nervosi, niste militari au spart si stopurile masinii noastre cu patul armelor. Eu nu stiu ce s-a intamplat! Masina era lovita destul de rau cand s-a intors cu ea. La spital baiatul a fost trimis imediat la sala de operatii iar sotului i-au spus sa plece imediat acasa pentru ca este pericol sa fie impuscat si el daca mai ramane. Nu stiu de ce i-au spus toate astea. Ne-au transmis sa venim a doua zi dimineata. Cand ne-am reintors amandoi la spital, l-am gasit mort. Eugen fusese impuscat in inima, nu a mai putut fi salvat, era mort. Medicii ne-au spus: "L-ati adus decedat, nu a mai putut fi salvat". A doua zi a venit acasa la noi o echipa de militari gradati ca sa stabileasca ce s-a intamplat. S-au uitat la masina si au gasit un glont. Sotul a dus glontul si l-a predat la procuratura. Dupa un timp mi-a murit si sotul, care a avut un soc dupa cele intamplate. Acasa am primit un document ciudat in care se spunea ca "pacientul a murit in zona Moghioros impuscat in inima. Dar decesul nu a fost din cauza impuscaturii, ci s-a datorat unei hemoragii interne". Acum nu mai am pe nimeni. Am ramas singura”.