În ultimii ani s-au creat dezbateri aprinse legate de stilurile de alergare, mai exact de contactul piciorului cu solul. Deși literatura de specialitate prezintă trei tipuri de contact cu solul – pe pingea (partea anterioară a piciorului), pe toată talpa și pe călcâi –, noi cercetări lansează o altă teorie, aceea că alergarea în picioarele goale sau cu o încalțăminte minimală este mai naturală, mai corectă din punct de vedere biomecanic și te poate scăpa de accidentări.
Alergarea este cel mai natural procedeu de deplasare al omului. Pentru a mări ritmul de deplasare, recurgem instinctiv la alergare.
Cercetătorii au descoperit recent că dintr-o perspectivă evoluționistă abilitatea de a alerga distanțe este cea care ne face oameni. Strămoșii noștri au început să evolueze acum mult timp și singura schimbare anatomică dramatică ce s-a produs de la australopitecus la homo sapiens a fost introducerea alergatului ca metodă de supraviețuire.
Oamenii au abandonat abilitatea de a trăi în copaci pentru șansa de a vâna animale și de a cuceri teritorii. Ei trebuiau să combine viteza cu anduranța pentru a-și prinde hrana. Modificările corpului pe care îl avem astăzi, de la degetele scurte ale piciorului (structură pentru o mai bună impulsie) la musculatura fesieră puternică (pentru a nu cădea când ne mișcăm în picioare), nu pot fi explicate decât prin nevoia de a alerga. Cu alte cuvinte „alerg, deci exist“.
Maratoniști desculți
Nu încape îndoială că strămoșii noștri se deplasau desculți. Venind mai aproape de zilele noastre îl găsim în 1960 pe etiopianul Abebe Bikila la Jocurile Olimpice de vară, care câstigă desculț medalia de aur la maraton.
Charlie „Doc“ Robbins, câștigător al două Campionate Naționale de Maraton din SUA în anii ’40, a alergat desculț și a participat la competiții până aproape de sfarșitul vieții (2006).
Zola Budd este și ea o alergătoare pe distanțe lungi care a optat pentru alergarea fără încalțări. Este cunoscută pentru recordul mondial stabilit în Africa de Sud, în ianuarie 1984: 5 kilometri în 15 minute, 01 secunde și 83 de sutimi. Încă participă la competiții.
Indienii Tarahumara încă pastrează tradiția și în comunitatea lor se deplasează prin alergare. Aceștia sunt renumiți pentru rezistenţa la alergări foarte lungi în condiţii de munte, iar atunci când nu aleargă desculți folosesc sandale confecționate local din resturi de cauciuc. De altfel, dacă urmărim evoluția pantofilor de alergare observăm că aceștia ofereau protecție doar împotriva zgârieturilor având o talpă foarte subțire.
O strategie de marketing schimbă biomecanica alergării
În anul 1972, Phil Knight, atlet al Universității Oregon, și Bill Bowerman, antrenor la aceeași universitate, au creat firma Nike. Experimentele și formele pentru vafe îl ajută pe Bill Bowerman să lanseze cel mai protejat pantof sport creat vreodată: Nike Cortez (1972).
Următorul pas a fost să promoveze un nou stil de alergare care era posibil doar în noii pantofi. Cortez permitea oamenilor să alerge într-un mod în care nu o mai făcuseră vreodată: aterizând pe călcâie.
Bowerman considera că alergătorul câștigă o distanță mai mare dacă pășește în fața centrului de greutate al corpului; avand o bucată de cauciuc sub călcâi poate întinde piciorul mai mult, mărind astfel pasul.
Să alergăm sau nu desculți?
Având în vedere ca mulți dintre noi locuim în orașe, iar curățenia nu este întotdeauna punctul forte al trotuarelor sau parcurilor, recomandarea ar fi să folosim încălțări cu o talpă cât mai subțire, pentru protecție împotriva mizeriei, zgârieturilor, tăieturilor etc.
Fie că alergăm încălțați sau desculți, trebuie abordăm alergarea naturală, cea în care contactul cu solul este pe partea anterioară a tălpii piciorului. Laba piciorului cuprinde 26 de oase de diferite dimensiuni, 31 de articulații și 20 de mușchi, iar contactul pe pingea face ca această structură perfect adaptată alergării sa producă o bună amortizare a șocului la fiecare pas.
Cum facem acest lucru? Diferit față de alergarea „normală“ este faptul că piciorul pendulant (cel care este în aer și va avea următorul contact cu solul) trebuie să aibă coapsa aproape paralelă cu solul, gamba perpendiculară pe sol, iar laba piciorului în căutarea solului cu vârful ușor orientat în sus. De aici se va efectua extensia genunchiului și amortizarea se va face dinspre înainte spre înapoi, în primă fază pe partea exterioară pingelei, urmată rapid de o rulare pe toată pingeaua. Piciorul nu este încordat, el trebuie să fie controlat astfel încât după rularea pe pingea să continue amortizarea. Pentru o mai bună înțetegere a stilului, acesta seamănă foarte mult cu alergarea la deal.
Orice mișcare nouă are nevoie de o perioadă de învațare și adaptare, așa că, dacă doriți o trecere la acest stil de alergare, trebuie să îl introduceți în rutina zilnică treptat, fără să exagerați la început.
Gabriel Obîrșan este antrenor personal și îl puteți găsi aici: obirsangabriel.wordpress.com.
