La aproape zece ani de la primirea României în NATO există încă mai ales în rândul elitelor politice şi economice autohtone interese care mizează pe influenţa Moscovei şi care pot fi detectate pornind de la măruntele, dar vitalele lor acte de obedineţă.
Fără să ţină cont de abuzul inevitabil de analogii, primul pas făcut pe liderii USL pentru a-şi demonstra direcţiile de politică externă şi economică, a fost impunerea unui moratoriu împotriva companiei americane Chevron, care avea un contract de explorare, nu de exploatare, a gazelor de şist. Noua putere a dat la o parte, în acest fel, Parteneriatul strategic pentru secolul 21 dintre România şi Statele Unite în care este enunţată explicit cooperarea în domeniul energetic şi studierea surselor alternative de energie, inclusiv gazele de şist. Pentru guvernările de stânga contează, aşa cum o demonstrează istoria recentă a României, contractele pe termen lung cu Gazprom, făcute prin intermediari, în aşa fel încât să câştige cât mai mult băieţii deştepţi, indiferent de limba pe care o vorbesc, nu soluţiile care să desprindă ţară într-o măsură cât mai mare de Rusia.
Permanentele comparaţii cu poltica energetică a Germaniei, care s-a conectat la conductele Gazprom de acum 40 de ani fără teama de a-şi subordona politica internă, intereselor Moscovei sunt interesante, dar inutile. Spre deosebire Germania, România se află în vecinătatea imediată a Rusiei, nu este o mare putere şi nu a avut relaţii istorice de la egal la egal cu Moscova, în ciuda intersecţiilor interesante cu fostul imperiu si reformatorii sai ocazionali
Respingerea unei mari firme americane, ca prim gest al guvernului Ponta este de rău augur, cel puţin din punct de vedere simbolic, mai ales dacă această mutare este urmată de apologia liderului de la Kremlin, făcută de noul şef al diplomaţiei române.
Şirul extravagnţelor ministrului de externe, Andrei Marga, care în discursul său dinaintea învestirii a dat un semnal de supunere faţă de Rusia, scoate la iveală nu doar inabilitatea sa, ci şi crezul său intim şi admiraţia sinceră faţă de Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB, devenit omul providenţial capabil să redea Rusiei puterea pe care a avut-o URSS. În aceeaşi zi în care noul ministru roman de Externe vorbea despre „competenţa” lui Putin, preşdintele rus, instalat pentru a treia oară la Kremlin cu fastul destinat în secolele trecute ţarilor, a emis un decret referitor la „Măsurile care trebuie aplicate pentru politica externă a Federaţiei Ruse”. Printre prevederile acestui decret se află crearea Uniunii Economice Eurasiatice până la 1 ianuarie 2015 în care sunt invitate toate fostele republici sovietice, ca o contrapondere la Uniunea Europeană şi care în traducerea multor experţi occidentali este un proiect de refacere a URSS folosind atât pârghiile moderne ale globalizării, cât şi clasicele presiuni energetice combinate cu banalele ameninţări pe care Moscova le foloseşte frecvent în diplomaţia cu vecinătatea apropiată. Puterea Rusiei poate devein un joc cu sumă pozitivă, dar în acelaşi timp ambiţia şi înverşunarea Moscovei de a reocupa prin forţă economică spaţiul pierdut după 1989 este o realitate evidentă.
România nu este în pericol să-şi abandoneze poltica euro-atlantică în sens instituţional, iar Victor Ponta a fost nevoit să sublinieze că parteneriatele esenţiale rămân cele cu UE, NATO şi SUA. Războiul pentru mutarea busolei spre Est se dă, însă, printre rânduri, în programul de guvernare, care scoate din joc o mare firmă americană, în discursurile inocente ale ministrului de Externe, girate implicit de primul ministru, dar mai ales pe dedesubt, acolo unde se dau încă marile bătălii între taberele pro-occidentale şi grupările anacronice, solid ancorate în realitatea economică şi politică a României contemporane. Miza nu este neapărat ruperea Bucureştiului de instituţiile tot mai slăbite ale UE şi NATO, ci acapararea influenţei la vârful puterii de către cei care joacă pe altă carte, a investiţiilor mari şi rapide care ar putea veni pe uşa din faţă din partea Chinei şi pe uşa din dos din partea oligarhilor ruşi trimişi de Putin pe frontul recuceririi fostelor state din Estul Europei
