5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMai multe tipuri de batoane Mars vor fi retrase de pe piață....

Mai multe tipuri de batoane Mars vor fi retrase de pe piață. Vezi motivele

Producătorul american de ciocolată Mars Inc a ordonat marţi retragerea mai multor tipuri de batoane de ciocolată, în special mărcile Mars şi Snickers, de pe şapte pieţe europene (Germania, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Italia şi Spania), informează AFP citată de Agerpres.

Decizia grupului a fost luată după ce un consumator a găsit „o mică bucată de plastic” într-un produs al grupului. 

Într-un comunicat de presă al grupului se precizează că în Germania sunt retrase de pe piaţă batoanele de ciocolată Mars, Snickers şi Milky Way precum şi bomboanele de ciocolată marca „Celebrations” a căror dată de expirare este cuprinsă între 19 iunie 2016 şi 8 ianuarie 2017. 

„Vrem să evităm situaţia în care consumatorii care au cumpărat unul din produsele afectate să le consume’, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a subsidiarei germane a Mars. Purtătorul de cuvânt al acestei subisidiare, Roul Hamacher, a precizat că batoanele au fost produse la o fabrică din Olanda iar decizia de retragere de pe piaţă a fost determinată de o plângere venită de la o femeie care a spus că a găsit „o mică bucată de plastic” într-un baton de ciocolată. 

Separat, agenţia olandeză de presă ANP, care citează subsidiara din Olanda a Mars, a informat că retragerea, care vizează acelaşi produse ca şi în Germania, se aplică şi pentru Olanda. Ulterior, grupul american Mars a informat că a decis să retragă anumite produse şi de pe pieţele din Franţa, Marea Britanie, Belgia, Italia şi Spania. 

Consumatorii care deţin unul din batoanele incriminate sunt invitaţi să contacteze Mars prin telefon sau internet. Mars Inc este un renumit producător de ciocolată dar produce şi alte produse agro-alimentare precum orez şi paste precum şi hrană pentru animale. Fabrica Mars de la Viersen (vestul Germaniei) produce aproximativ 10 milioane de batoane de ciocolată pe zi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...
Ultima oră
Pe aceeași temă