» Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Vaslui a decontat in 2008 pentru diversi angajati concedii medicale in cuantum de peste 72 de miliarde de lei vechi.
In topul unitatilor cu cei mai bolnavi angajati in Vaslui, din punctul de vedere al valorii concediilor medicale date in 2008, se afla Confectii Barlad, societate in conturile careia CJAS a virat peste 440 milioane de lei vechi. Pe locul doi se situeaza angajatii Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, care anul trecut au incasat 400 milioane de lei pentru perioada cat au fost bolnavi si au beneficiat de concedii medicale. Locul trei este ocupat de angajatii de la Confectii Vaslui, carora CJAS le-a decontat concedii medicale in valoare de 316 milioane de lei. Urmeaza Spitalul de Adulti Barlad, cu 258 de milioane, Fepa Barlad, cu 223 de milioane, si Tribunalul Vaslui, cu 144 milioane de lei vechi. Anii trecuti, inspectorii CJAS Vaslui au initiat controale ample in ceea ce priveste eliberarea certificatelor de concediu medical.
In unele cazuri au fost sanctionate eliberarea unui numar disproportionat de certificate de concediu medical in raport cu numarul de consultatii medicale, precum si eliberarea certificatelor pentru perioade mai mari decat cele stabilite prin lege, dar si acordarea retroactiva a concediilor medicale.
Angajatorul poate solicita inspectorilor sa demareze o ancheta la domiciliul bolnavilor pentru a urmari schema de tratament si planul de recuperare impuse de medic. De asemenea, se poate cerceta programul pacientului in perioada concediului medical si se poate solicita confirmarea diagnosticului din partea altui specialist.