Forțele de ordine au intervenit, în timpul minivacanței de 1 Mai, în cazul a 56 de furturi și nouă infracțiuni cu violență, numărul acestor fapte fiind în scădere față de perioada similară a anului trecut, potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmite Mediafax.
Ca urmare a mobilizării structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în timpul minivacanței de 1 Mai, la nivel național a fost asigurat un climat general de siguranță și legalitate, fără a fi înregistrate incidente deosebite, a declarat duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Începând de joi și până duminică inclusiv, dispozitivele de siguranță publică, poliție rutieră și de intervenție în situații de urgență s-au suplimentat în întreaga țară. Zilnic, au fost la datorie peste 36.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului.
În această perioadă, au fost desfășurate 14.730 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice și s-a intervenit în peste 4.700 de situații de risc pentru siguranța cetățenilor.
Poliția și Jandarmeria au fost prezente la 373 de manifestări publice, dintre acestea peste 200 fiind dedicate sărbătoririi zilei de 1 Mai.
Prezența în stradă a unui dispozitiv complex de ordine publică a avut efecte directe asupra criminalității. S-au înregistrat mai puține furturi decât în perioada similară a anului trecut, respectiv 56 față de 69, iar numărul de autori de infracțiuni prinși în flagrant a crescut cu 51%.
Numărul de infracțiuni cu violență, contra persoanei, a scăzut cu 50 la sută, față de anul trecut, în ultimele zile fiind înregistrate doar nouă astfel de fapte, a precizat Dajbog
Pentru comiterea de infracțiuni sunt cercetate 405 persoane, dintre acestea 45 fiind reținute și 37 arestate. Au fost depistați 28 de urmăriți național și patru urmăriți internațional.
Spre exemplu, în Constanța polițiștii au identificat trei bărbați pe numele cărora fusese emis mandat european de arestare de către autoritățile italiene pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, sclavie şi trafic de persoane. Cei trei au fost prezentaţi instanței, care a confirmat mandatul european de arestare.
În ceea ce privește contravențiile, începând de joi și până la acest moment, polițiștii și jandarmii au aplicat 34.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 9,7 milioane de lei.