Sondajul IPP arată începutul unei dislocări pe partea dreaptă a spectrului politic, cu PDL în cădere liberă şi PNL recuperând doar o parte a acestui electorat. Căderea PDL ţine de circumstanţele crizei economice, dar e mai mult decât atât. Majoritatea proprezidenţială din Parlament nu are nici un interes să tulbure apele, PDL din motive evidente, iar UNPR pentru că nu este încă un partid, ci o grupare de cadre strânse laolaltă pentru a împărţi funcţii, fără nici un mesaj coerent de politici publice. Câtă vreme nu este anticonstituţional să scazi în sondaje, această majoritate va menţine puterea, cel mai probabil, până la următoarele alegeri la termen. Întrebarea e ce se va întâmpla după.
În tot Estul Europei se înregistrează un val de guverne de centru-dreapta cu o tentă liberală propiaţă. Cu excepţia Ungariei, unde vechiul FIDESZ s-a întors pe cai mari la putere, asistăm la un val de partide noi de dreapta care au acaparat puterea. Partidul liberal civic polonez a câştigat în 2007 postul de premier, iar acum şi pe cel de preşedinte. În Cehia, un partid liberal propiaţă apărut anul trecut tocmai a format guvernul împreună cu conservatorii tradiţionali. Povestea e asemănătoare în Slovacia, unde un partid liberal nou împreună cu formaţiunea maghiaro-slovacă de care scriam acum două săptămâni s-au aliat cu creştin-democraţii şi au format guvernul, sub conducerea primei femei premier. Bulgarii s-au obişnuit deja cu formaţiuni de dreapta pornite de la zero de către lideri carismatici şi care ajung rapid la putere: a fost partidul fostului rege Simeon, acum este partidul premierului Boyko Borisov (fondat în 2006).
Politologul bulgar Ivan Krastev vede aici un pattern comun prin care clasa de mijloc din lumea fostă comunistă este activată politic de mişcări de genul Tea Party din America, oameni care protestează împotriva unui stat obez care le ia prea mult din venituri, este corupt şi le oferă prea puţin în schimb. Dacă unii se aşteptau ca după criza economică stânga să fie regivorată, iată că este invers: dreapta câştigă teren, şi nu orice dreaptă, ci una propiaţă şi reformistă, care promite reducerea cheltuielilor publice.
Revenind la România, observăm că mişcarea de susţinere politică pentru PDL şi Traian Băsescu se stinge. Partidul rezistă prin cadrele sale, dar mişcarea din spate nu. Era parţial de aşteptat, preşedintele actual este la ultimul mandat, nu mai are miză, iar partidul trebuie să-şi caute lideri noi. Vin apoi costurile politice provocate de criză. Acestea sunt de două feluri: cele necesare şi cele inutile. Era normal ca un guvern care taie cheltuieli să plătească un cost politic şi să piardă o parte din electoratul dependent care era cu PDL nu pentru mesajul liberal economic şi reformist, ci pentru popularitatea personală a lui Băsescu. Dincolo de asta însă, PDL plăteşte şi pentru bâlbele Guvernului, pentru proasta comunicare şi pentru că mai mult vorbeşte despre reformă decât face reformă. Acesta este costul nenecesar. De fapt, PDL nu a ştiut niciodată cui anume i se adresează. S-a obişnuit să fie partid de tip catch-all, care strânge voturi de peste tot, şi asta l-a trădat acum. Dar cine recâştigă electoratul urban, reformist, propiaţă pierdut de PDL? Cine, cu alte cuvinte, va conduce varianta românească a Tea Party despre care vorbeşte Ivan Krastev?
PNL? Este greu de crezut. Peneliştii care se bucură pentru procentele din sondajul IPP nu văd peisajul general: într-o scenă politică în care dreapta scade masiv şi PSD recucereşte electoratul rezidual al lui Ion Iliescu, PNL sare doar la nivelul pe care îl avea sub Tăriceanu. E puţin. Pentru ce ar vota oamenii cu PNL? Ca să fie anti-Băsescu? Băsescu e o miză în scădere şi probabil nu va mai fi deloc când vor veni alegerile (cel mai probabil la termen). Şi tocmai acum Crin Antonescu a făcut din obsesia sa personală politica oficială a partidului. Pentru a recâştiga electoratul de dreapta şi a deveni un partid mare, PNL ar trebui să promită ferm reforma statului şi liberalism economic. Adică să dezavueze clar moştenirea Tăriceanu, care a însemnat creşterea cheltuielilor şi umflarea aparatului de stat. În al doilea rând, PNL trebuie să înceteze politica de curtare a PSD. De ce ar vota liberalii de dreapta din România un partid care se aliază cu cei care vor impozitare progresivă? Victor Ponta se dovedeşte mult mai deştept decât Crin Antonescu, îşi cultivă mesajul de stânga şi se pregăteşte pentru politica post-Băsescu. Crin Antonescu este un foarte bun orator pentru politica anti-Băsescu, dar această politică va expira o dată cu preşedintele actual. Presiunile venite dinspre afaceriştii porecliţi „moguli” pentru alianţa PNL-PSD nu prea arată viziune politică, aceştia sunt mai impopulari decât Băsescu şi mai mult strică decât ajută, cum s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidenţiale.
Deci căderea PDL lasă loc pe dreapta. O dreapta care ar trebui să aibă câteva mesaje clare pentru a reuşi să atragă aderenţi ca în 2004 şi 2007 (la referendum): reforma statului, reducerea cheltuielilor şi a taxelor şi, foarte important, mesajul anticorupţie (simplificare pentru instaurarea de facto a ideii că toţi suntem egali în faţa legii şi ni se aplică aceleaşi reguli). Există două posibilităţi: fie PDL recuperează şi se adresează coerent acestui electorat, fie un nou partid de dreapta îi va succeda. Lovit în moalele capului de sondaje, Guvernul pare a semnaliza ferm dreapta şi ideea de a reduce cota unică la 10% ar putea să-l ajute. Dar nu prea este credibil, pe bună dreptate. De ce ar crede oamenii un guvern care spune că reduce taxele după ce ministrul de Finanţe filosofa acum două săptămâni despre creşterea lor şi revenirea la impozitul progresiv şi mai este încă în Guvern? Problema cu Vlădescu nu este doar că vorbeşte de parcă ar fi un analist din afara Guvernului, ci că vorbeşte ca şi cum ar fi un analist de la Institutul Social Democrat, adică e convins că taxarea progresivă e mai bună în sine şi adoptarea ei în 2005 a fost ceva temporar (omul nu a auzit de argumentele după care taxa unică nu pedepseşte munca, deci e mai morală în sine, pe lângă că e mai eficientă). Apoi, grupul care susţine linia morală în PDL e tot mai izolat, PDL pare mai mult ca niciodată un partid ca toate celelalte, care susţine anticorupţia doar când e pe margine şi doar cât să nu rupă relaţiile cu Bru-xelles-ul.
A doua variantă este cea novatoare: un partid nou pe dreapta. Unul care să asume liberalismul dur, reducerea cheltuielilor publice, anticorupţia fermă şi care să se adreseze electoratului nedependent. Bine, nu va avea niciodată o majoritate de peste 50%, dar ar fi un partid mediu cu un electorat fidelizat şi activ, care va deveni indispensabil pentru viitor.
