(Mai) avem nevoie de librarii?

Cartile nu sunt inca o afacere tare la noi. S-au dus tirajele ametitoare ale BPT pe care, pana la urma, a invatat sa citeasca tot poporul, acum castigi ca editor cat sa-ti recuperezi investitiile. Motivele sunt fara numar. Unul dintre ele ar fi ca nu avem librarii adevarate, ca-n Occident: spatii prietenoase, atractive, unde poti sa bei o cafea, sa rasfoiesti in liniste o carte, o revista, un album de arta. Cu o singura exceptie pe care o stie toata lumea, la noi, exista doar papetarii in care se vand (si) carti, unde vanzatoarele iti stau in coasta cat timp citesti trei randuri langa raft si te privesc cu dusmanie daca pleci fara sa fi cumparat ceva. Majoritatea librarilor par niste relicve bune de pus in muzeul comunismului pierdut si, cel mai adesea, habar n-au ce vand. Nu numai in hipermarketurile care comercializeaza, mai nou, si carti – dar mai ales acolo – gasim carti de fictiune pe rafturi de medicina sau de drept. Dezinteres si sictir fata de clienti, fie ca e vorba de o librarie sau de o carmangerie, asta e poza generala.
Asa e la noi. In alte parti insa, librariile sunt o incantare. Cu muzica si atmosfera placuta, condimente care potenteaza un viciu atat de insidios cum e cititul. Citesti doua pagini pe un fotoliu, patronul e amabil si promite ca-ti va gasi nu stiu ce titlu obscur de acum cativa ani, bei un ceai cu ghimbir si pleci acasa intr-un tarziu cu o carte si un CD in buzunar. Nu suntem intr-un "fantasy", chiar exista asa ceva. In UK, de pilda, unde librariile au firme si servicii de nota 10: "Comorile de hartie", "Ore lenese", "Rar si provocator" s.a. Da, Doamne…