În timp ce agitaţia cuprinde pieţele financiare americane şi protestele se mută în stradă, stilul american de viaţă evoluează şi el într-un mod cât se poate de explicit: privită odinioară de restul lumii ca un fel de adolescent exuberant şi extrover-tit, exportatoare de rock’n’roll şi filme stridente de la Hollywood, America s-a schimbat: a devenit retrasă şi introspectă. Tendinţele timpului liber reflectă această schimbare: frugalitatea sobră e la modă, consumismul deşănţat e depăşit.
Schimbarea e indusă de economia fragilă, dar are, cred, şi o latură psihologică. După două războaie şi o serie întreagă de conflicte nedeclarate din ultimul deceniu, America a intrat într-o perioadă fără precedent de hibernare culturală.
Grădinăritul, bricolajul, tricotatul şi gătitul au căpătat mai nou o aură de şic un pic ponosit. În zonele urbane în care se mută cei tineri şi hip, micile grădini de oraş şi roşiile crescute în cutii pe pervaz au înlocuit limuzinele Lexus şi Prius.
Alţi hipsteri tineri s-au mutat mai la ţară, în căutarea unei noi fantezii narativ-idilice. Tânărul cuplu – el cu barbă, ea în rochie de vară şi cizme de cauciuc – ba ţine o mică gospodărie cu un cârd de găini în valea râului Hudson, ba îşi construieşte o casă ecologică din baloţi de paie în New Mexico. Cei doi au luat locul tânărului cuplu de acum cinci ani – el speculând fonduri de hedging, ea sporovăind cu decoratorii de interioare într-o McVilă din Westchester County.
Suplimentele de gastronomie ale ziarelor urbane, care acum cinci ani ar fi mediatizat ultimele trenduri din bucătăria fusion, publică acum portrete bucolice ale tipului cu diplomă de la facultăţi de elită care a făcut pasul în afara tumultului şi s-a descurcat lansând o linie de murături de casă. Pieţe cu produse ţărăneşti, cuptoare cu lemne, panouri solare şi magazine cu tot ce-ţi trebuie pentru fermă sunt noul orizont al aspiraţiilor pentru oameni care acum nu prea mult timp erau obsedaţi de credite fără oprelişti, consumau produse de lux adaptate la clasa de mijloc şi visau la o viaţă în stilul prezentat în revistele glossy.
Chiar şi scenariile de la Hollywood încep să oglindească acest dor de o viaţă mai simplă, cu tot cu aversiunea faţă de bogăţia şi hedonismul în exces. În filmul „We Bought a Zoo”, care stă să apa-ră, un tată singur îşi vindecă spiritual familia prin mutarea la ţară, unde ţine o mică menajerie de animale sălbatice – casa dărăpănată şi peisajele spectaculoase garantează un decor mân-tuitor pentru viaţa de familie.
Alte filme înfăţişează excesul ca pe ceva greţos-obositor. Block-busterul „Marea mahmureală II” spune povestea a trei amici prinşi în vâltoarea unei nopţi demente în Thailanda, în care se dedau oricărei pofte – de la transsexualii din industria sexului, trecând prin droguri, până la tot felul de alte situaţii haotice. La final însă, personajul principal cedează tânjirii după căsnicie, familie şi viaţa liniştită de dentist. Într-o abordare paralelă care se adresează femeilor, acţiunea filmului „Domnişoare de onoare” e centrată pe o viitoare mireasă pe cale să pună mâna pe „tot” – în acest caz în persoana unui plictisitor, dar extrem de influent mire -, dar care fuge de excesul din jur şi se refugiază în umilul său apartament.
După bănci salvate, scandaluri financiare de tip Bernard Madoff şi o bulă imobiliară care i-a lăsat pe americani cu ochii în soare, s‑ar părea că inconştientul colectiv consideră viaţa pe iahturi şi terenuri de golf aranjate cu forfecuţa de unghii ca lipsită de gust. Simplitatea frustă, deseori rurală, e văzută, în schimb, ca o eliberare purificatoare, plină de virtuţi. Nu e de mirare că ultima dată când cultura americană a trecut printr-o asemenea inversare iconografică a fost în timpul Marii Depresii, când filme ca „Fructele mâniei” promovau simplitatea realistă – opusă corupţiei elitelor bogate – ca pe o virtute luminoasă. („Oricând un poliţist îl bate pe un tip, eu o să fiu acolo… şi o să mai fiu iarăşi acolo oriunde oamenii mănâncă ce produc şi stau în casele pe care şi le construiesc”, cum spunea Tom Joad.)
Ronald Reagan afirma în 1980 că e „dimineaţă în America”, dar acum în America e dimineaţa de după beţie. Acest imbold de a ieşi din viaţa agitată, de a mânca ce cultivi, de a merge cu bicicleta, această fantezie colectivă alimentată cu energie solară e inevitabilă: americanii au fost îm-bui-baţi cu speranţa că vor fi cu atât mai fericiţi cu cât consumă mai mult, în schimb au rămas cu un morman de datorii. Li s-a cerut să se uite cu admiraţie la vârful piramidei veniturilor, doar ca să-şi dea seama că se uitau, de fapt, la un joc piramidal.
Nu e de mirare deci că un soi de şic axat pe arta supravieţuirii a devenit versiunea actualizată a şicului radical al comunelor din anii ’60. Americanii şi-au pierdut speranţa în cei care în perioada de boom susurau liniştitor: „Aveţi încredere în noi”. Noul vis american – un cârd de găini şi un borcan de murături – reprezintă momentul înţelegerii că singurii oameni pe care americanii se pot baza într-o criză sunt ei înşişi.
Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă carte a ei este „Give Me Liberty:
A Handbook for Ameri-can Revolutionaries (Daţi-mi libertate: un manual pentru revo-luţionarii americani)”.
www.project-syndicate.org
