20.2 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialMagistrații Înaltei Curți decid, marți, dacă Sebastian Ghiță va scăpa de controlul...

Magistrații Înaltei Curți decid, marți, dacă Sebastian Ghiță va scăpa de controlul judiciar, în dosarul finanţării vizitei lui Tony Blair în România

Deputatul Sebastian Ghiță află, în 13 septembrie, dacă va scăpa de controlul judiciar, în dosarul de corupție în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta. Astfel, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) vor judeca contestația depusă la măsura stabilită de procurorii anticorupție, potrivit News.ro.

Joi, Sebastian Ghiţă a contestat măsura controlului judiciar, la Înalta Curte, precizând că nu va renunţa să vorbească despre acuzaţiile de spălare de bani care i se aduc. Totodată, deputatul a susţinut că i se îngrădesc două drepturi fundamentale, dreptul la libera circulaţie şi dreptul la libera exprimare.

„Eu consider că statul are suficiente mijloace să intervină atunci când un cetăţean nu respectă legile sau deciziile impuse de judecători. Senzaţia mea este că din ce în ce mai des unii procurori încearcă să ne bage în cap ideea ca nu e voie să vorbim în România, ori chestiunea acesta e ceva care ţine de libertatea noastră şi e ceva ce nu mai acceptăm, oricâte sfaturi ne dau avocaţii, prietenii sau rudele, e ceva ce trebuie să ţinem încă viu”, a spus, joi, deputatul, în faţa sediului ICCJ.

Ghiţă s-a întrebat, retoric, de ce ideea de patriotism este „criticată şi zdrobită”.

Deputatul s-a referit apoi la controlul judiciar stabilit, miercuri, de procurori. „Acea măsura impusă ieri (miercuri, n.r.) nu-mi dă voie să vorbesc despre Victor Ponta, nu-mi dă voie să vorbesc despre domnul procuror şi nici despre dosar. Dacă procurorul calcă mâine pe cineva pe stradă, eu n-am voie să mă refer la fapta dânsului, că nu doreşte el”, a declarat Ghiţă.

El a explicat că procedura prin care a fost organizată vizita lui Tony Blair în România a fost folosită şi în cazul vizitei fostului preşedinte american Bill Clinton sau a fostului şef al CIA.

„În 2005, o fundaţie, împreună cu mai mulţi sponsori, printre care Omnilogic, l-a invitat cu 500.000 de dolari pe Bill Clinton. Procedura a fost aceeaşi ca la domnul Blair. Sute de sefi de instituţii din România au mers la acel eveniment, gratuit. Ulterior, Omnilogic a încheiat sute de contracte cu instituţiile ale căror şefi au participat la conferinţă. A mai fost şi Rudolf Giuliani, a venit fostul sef al CIA, cu 300.000 de dolari. O să ajungem de râsul lumii în felul acesta. Ieri, jurnaliştii de la The Sun au venit special să-mi ia o declaraţie despre această situaţie care i-a uimit”, a mai precizat el.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunţat, marţi, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un nou dosar penal. El este acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. 

Victor Ponta este acuzat că ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalităţi politice străine, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

 

Cele mai citite

Membrii Asociației „Moldova Vrea Autostradă” manifestare inedită pentru autostrada A8

Membrii Asociaţiei "Moldova Vrea Autostradă" au bătut toba, sâmbătă, pentru a atrage atenţia asupra importanţei începerii lucrărilor la autostrada A8. Reprezentaţii MVA speră ca prin...

Macron vrea oprirea livrărilor de arme pentru Israel, folosite în Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia...

Ludovic Orban: Voi fi un preşedinte „de multe ori surprinzător”, prezent, implicat, simţitor

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, susţinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu-Mihalache,...
Ultima oră
Pe aceeași temă