Volumul mare de activitate al judecătorilor care împart dreptatea la Judecătoria Timişoara a devenit o adevărată „sperietoare” pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii. În ultimii ani, tinerii absolvenţi ajunşi în pragul repartiţiilor au refuzat constant Timişoara. Opţiunile acestora se îndreaptă spre judecătoriile mici, din oraşe obscure, unde încărcătura de dosare pe fiecare judecător este de doar câteva sute pe an. „Judecătorii fug de Timişoara, asta este realitatea! Dacă înainte, oraşul de pe Bega era prima opţiune a şefilor de promoţie de la facultăţile de Drept din ţară, acum nu mai vor să vină la Timişoara nici absolvenţii cu note mediocre. Este un efect al volumului mare de muncă de la Timişoara, unde media numărului de dosare soluţionate pe fiecare judecător este de peste 1.400 pe an. De altfel, Judecătoria Timişoara este în topul celor mai încărcate instanţe din ţară, alături de judecătoriile din Iaşi, Constanţa şi Sectorul III din Bucureşti”, a declarat judecătorul Dumitru Hantea, vicepreşedinte al Secţiei Civile şi purtător de cuvânt al instituţiei.
Nici bănăţenii nu mai vor în Timişoara
Paradoxal, după cum a dezvăluit Hantea, nici măcar absolvenţii de INM cu domiciliul în Timişoara nu mai doresc să profeseze în oraşul natal. „Anul trecut, cinci timişoreni au absolvit INM şi am fost bucuroşi că, în sfârşit, se vor ocupa câteva dintre posturile vacante de la instanţa noastră. Numai că, n-a fost să fie! Toţi cei cinci au ales alte judecătorii, cum au fost cele din Lugoj, Arad, Păuliş sau alte oraşe din zona de vest. Deci, până şi la INM se ştie că Judecătoria Timişoara este alegerea potrivită doar pentru workoholici!”, mai spune Dumitru Hantea. Unul dintre magistraţii care a ales Timişoara – imediat după Revoluţie, când a terminat Facultatea de Drept de la Iaşi – este Florin Moţiu, actualmente judecător la Curtea de Apel Timişoara. „Deşi sunt din Blaj şi puteam să aleg Clujul, am ales Timişoara! Cred că a contat faptul că Timişoara era, la vremea respectivă, cel mai occidental oraş al României, dar şi faptul că de aici a pornit Revoluţia…”, spune Florin Moţiu, care a fost şeful promoţiei de judecători în 1993.
Asupra acestui subiect spinos s-a pronunţat, în urmă cu câteva zile, când a participat la bilanţul pe 2010 al Judecătoriei Timişoara, şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă. „Ştim că această instanţă este una dintre cele mai încărcate cu dosare din ţară. Încercăm să rezolvăm această problemă prin ocuparea cât mai grabnică a posturilor vacante. În condiţiile în care absolvenţii de la INM refuză Timişoara la repartiţii, sperăm să nu fim nevoiţi să detaşăm aici magistraţi de la instanţele din tot Banatul pentru acoperirea volumului mare de dosare”, a declarat Horaţius Dumbravă. Conform bilanţului pe 2010, la Judecătoria Timişoara fiecare judecător a soluţionat, în medie, 1428 de dosare, faţă de 2009, când încărcătura a fost de doar 1195 de dosare. În materie civilă, încărcătura a fost chiar de 1532 cauze/judecător. În opinia lui Dumitru Hantea, numărul mare de dosare ce trebuie soluţionat de fiecare magistrat îşi pune serios amprenta asupra calităţii actului de justiţie.