Judecătorii francezi au amânat audierile de luni şi au programat o mobilizare naţională pentru joi, care ar putea reuni şi avocaţi, şi ofiţeri de poliţie, ca reacţie la afirmaţiile preşedintelui Nicolas Sarkozy, în cazul Laëtitia, informează, luni, Le Figaro, citat de Mediafax/
La cinci zile după după observaţiile foarte controversate ale lui Nicolas Sarkozy în cazul Laëtitia – în care a cerut „sancţiuni” împotriva responsabililor cu monitorizarea judiciară a presupusului criminal – magistraţii nu au fost de acord. Ei au început să se mobilizeze şi să facă acest lucru, la nivel naţional, în semn de protest faţă de atacurile lansate de „multirecidivistul” Nicolas Sarkozy la adresa magistraţilor.
Adunările generale ale judecătorilor sunt programate luni în mai multe jurisdicţii (cum ar fi Marsilia, Nisa, Nancy, Metz, Caen şi Coutances) pentru a vota pentru suspendarea audierilor. La Strasbourg, judecătorii se vor întâlni joi. În Rennes, Quimper, Bayonne, Besançon şi Basse-Terre (Guadeloupe), judecătorii au decis să amâne toate cazurile care nu sunt urgente până joi.
Venit în sprijinul colegilor săi din Nantes, secretarul naţional al Uniunii Sindicale a Magistraţilor, Nicolas Leger, a lansat un apel pentru „suspendarea audierilor planificate în toată Franţa până la mişcarea naţională de joi, 10 februarie, fiind stabilită inclusiv o mare demonstraţie în Nantes. Preşedintele Sindicatului Magistraturii (stânga), la rândul său a cerut două zile de grevă, joi şi vineri.
Avocaţii vor trebui şi ei să îngroaşe rândurile manifestanţilor.
„Noi împărtăşim emoţia unui număr de judecători vis-à-vis de ceea ce poate fi perceput de ei ca o încălcare a independenţei lor”, a explicat Thierry Wickers, preşedintele Consiliului Naţional al Barourilor.
Şi înalta ierarhie (preşedinţii curţilor de apel care includ 35 de şefi de instanţe) a ieşit din rezerva obişnuită.
Nicolas Sarkozy a fost, joi, în Orleans pentru a promova lupta împotriva criminalităţii, ocazie cu care a promis că ofiţerii de poliţie şi judecătorii care au comis o „eroare” în cazul Laëtitia vor fi „pedepsiţi”.
Laëtitia Perrais, de 18 ani, a dispărut din Pornic în noaptea de 18 spre 19 ianuarie. Cadavrul dezmembrat şi incomplet al tinerei a fost găsit într-un iaz, la 1 februarie, la două săptămâni după dispariţia sa, potrivit AFP. Cercetările continuau, luni, pentru a găsi resturile umane.
Tony Meilhon, în vârstă de 31, ieşit din detenţie în luna februarie 2010, a fost pus sub acuzare în acest caz pentru răpire urmată de moartea victimei, dar refuză să vorbească.