Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti care au anulat condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Dinel Staicu vor fi judecaţi disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă. În acelaşi timp, aceiaşi magistraţi din dosar sunt anchetaţi şi de procurorii DNA.
Problemele se acutizează pentru cele trei judecătoare Curţii de Apel Bucureşti care au dat decizia prin care a fost anulată condamnarea definitivă primită de controversatul şef al SIF Oltenia de la acel moment, Dinel Staicu (devenit între timp Nuţu), la şapte ani de închisoare cu executare pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Este vorba de judecătoarele Dumitriţa Piciarcă, Liliana Bădescu şi Veronica Cârstoiu.
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a promovat împotriva celor trei acţiune disciplinară pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă în cazul hotărârii pronunţate în dosarul lui Dinel Staicu. Primul termen al judecatei disciplinare a fost fixat pentru miercuri, 27 iunie, la Secţia pentru judecători în materie disciplinară de la Consiliul Superior al Magistraturii. Exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă este poate cea mai gravă abatere disciplinară care poate fi reţinută în sarcina unui magistrat, judecătorii riscând excluderea din magistratură.
Tot pe 27 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie şi recursul declarat de lichidatorul Băncii Internaţionale a Religiilor, RVA Insolvency, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti dată în cadrul contestaţiei în anulare formulată de Dinel Staicu (Nuţu). Admiterea recursului lichidatorului ar putea face ca decizia de condamnare să rămână valabilă.
Trei hotărâri anulate dintr-un singur foc
Pe 22 februarie a.c. Curtea de Apel Bucureşti, prin cei trei judecători menţionaţi mai sus, admiteau una din cele trei contestaţii în anulare promovate de Dinel Staicu (Nuţu), constatau că fostul şef al SIF Oltenia ar mai fost anchetat odată pentru faptele pentru care a fost condamnat, iar prima oară a fost găsit nevinovat. Pe cale de consecinţă, autoritate de lucru judecat, Curtea anulând apoi toate celei trei sentinţe de condamnare pronunţate în cazul fostului preşedinte al SIF Oltenia şi al Universităţii Craiova. Decizia celor trei a şocat, procurorul şef al DNA, Daniel Morar, afirmând public că nu s-a aşteptat la o asemenea decizie şi că nu există autoritate de lucru de judecat în acest dosar.
De ce sunt anchetate de DNA cele trei judecătoare
În acelaşi timp cu ancheta disciplinară, procurorii DNA au deschis şi ei un dosar împotriva celor trei judecătoare, acestea fiind acuzate de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea infractorului. Surse judiciare spun că ancheta penală este într-o fază avansată, nefiind exclus ca procurorii să le trimită în judecată pe cele trei judecătoare.
Aceleaşi surse au explicat pentru RL motivul pentru care procurorii DNA le-au pus sub învinuire penală pe cele trei judecătoare: prin decizia lor au împiedicat lichidatorul Băncii Internaţionale a Religiilor să recupereze de la Staicu prejudiciul de câteva milioane de euro. Cum banii nu pot fi recuperaţi, nici creditorii băncii nu îşi mai văd banii înapoi.