Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Mark Laycock, va interpreta în această seară lucrări de Maurice Ravel, Jean Sibelius şi Adrian Iorgulescu. Pianista Alexandra Silocea va fi solista concertului.
Pentru mai mult de două decenii, Mark Laycock a fost dirijor şi director muzical la Princeton Symphony Orchestra. Sub conducerea sa, Orchestra simfonică Princeton s-a transformat dintr-o orchestră de cameră într-o orchestră simfonică de înalt nivel. Pianista Alexandra Silocea, afirmată cu succes pe scene din Europa şi Statele Unite, s-a bucurat de aprecieri ale criticii de specialitate – “talent deosebit“ (International Piano Magazine), “har muzical şi fluenţă“ (Gramophone), cu o “claritate extraordinară de a cânta“ (Radio New Zeland), “plină de muzicalitate“ (BBC Music Magazine).
Maurice Ravel (1875-1937), considerat un reprezentant strălucit al impresionismului muzical alături de Debussy, este creatorul unei muzici care comportă mult mai multe nuanţe stilistice decât această simplă etichetare. Stilul său componistic este în mare măsură tributar exemplului oferit de predecesorii săi, într-un delicat echilibru între imitaţia unui model, influenţa exercitată de acesta şi originalitatea creatoare.
Mare orchestrator, Ravel privea orchestraţia drept o disciplină fundamental diferită de cea a compoziţiei şi care solicită aptitudini distincte, apreciază muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu. „De fapt, Concertul în sol major este una dintre ultimele lucrări semnate de Ravel.
Sănătatea şubredă nu i-a mai permis să îşi cânte propriul concert la premiera din 1932; a decis să dirijeze lucrarea, având-o alături, ca solistă, pe Marguerite Long (discipolă a lui Fauré, Debussy şi a lui Ravel, pianistă cunoscută pentru aportul său în interpretarea muzicii contemporane), alături de Orchestra Lamoureux. Concertul face referire la tradiţia clasică şi, aşa cum ne spune compozitorul, „a fost scris în spiritul celor de Mozart şi Saint-Saëns. Muzica unui concert ar trebui, după părerea mea, să fie voioasă şi strălucitoare şi să nu aibă ca obiectiv redarea unor efecte dramatice“, apreciază Octavia-Anahid Dinulescu, în caietul-program al concertului.
Inspirat de marea literatură
Sibelius, singurul nume asociat în mod spontan de către publicul meloman cu Finlanda, nu poate fi încadrat fără rezerve, contrar renumelui său, în categoria compozitorilor aşa-numiţi naţionali. În primăvara anului 1901, baronul Axel Carpelan, cel căruia îi este dedicată Simfonia a II-a, i-a oferit compozitorului o vacanţă în Italia. În acest răgaz au apărut primele schiţe ale unei lucrări simfonice, iniţial un poem simfonic inspirat de tema Don Juan, apoi o serie de patru poeme inspirate de personaje din Divina Comedie. Renunţând la aceste proiecte, Sibelius a transferat materialul acumulat în Italia într-o lucrare pe care a definitivat-o la întoarcerea în Finlanda. Rezultatul a fost Simfonia a II-a, în re major, care a avut prima audiţie pe data de 8 martie 1902 la Helsinki, sub bagheta compozitorului. Despre această simfonie Robert Kajanus, dirijorul care va interpreta multe dintre creaţiile lui Sibelius, afirma că este expresia artistică elocventă a mişcării naţionale de independenţă, reiterează muzicologul Ozana Alexandrescu. „În Finale se remarcă în mod special măiestria orchestraţiei, ce contribuie la amplificarea expresiei de caracter eroic, această trăsătură fiind dominantă în multe dintre creaţiile lui Sibelius“, subliniază Ozana Alexandrescu.
