1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialMagia - întâlnirea 
iluzionismului cu teatrul

Magia – întâlnirea 
iluzionismului cu teatrul

Când am ajuns eu la sediul Teatrului de Comedie, se căutau personaje pentru un truc cu scaune. Numărul s-a executat pe loc cu persona­jele de faţă, pentru a vedea ce iese. Nu a fost foarte uşor, având în vedere că George Mihăiţă, şi alţii ca el, nu erau tocmai nişte atleţi. Dar s-au supus cu toţii, fiecare s-a aşezat pe câte un scaun, dispuse precum punctele cardinale, apoi s-au lăsat pe spate unul pe genunchii celuilalt, iar magicianul a tras toate scaunele de sub ei. Surprinzător, nu a căzut nici unul, au rămas în poziţia iniţială. Mai greu a fost însă să se ridice, lucru care s-a făcut cu destule oh-uri şi ah-uri, în hohotele de râs ale echipei.

 

Partea cu adevărat problematică a venit abia la numărul următor, când se stabilea personajul ce trebuia să intre în cutia cu… bucluc, adică aceea în care urmau să pătrun­dă în acelaşi timp cu personajul şi câteva săbii lungi şi bine ascuţite, care îţi dădeau fiori. Pe bună dreptate, am aflat ulterior că acest truc este unul dintre cele mai peri­culoase! Persoanele despre care se făcea vorbire erau prea mari ca statură, drept pentru care, după ce s-au trecut în revistă, cu glumele de rigoare, diverse alte persoane, George Mihăiţă a venit cu ideea salvatoare: George Ivaşcu. Care, surprinzător, a şi fost de acord. Muream de curiozitate să văd cum se face! Dar exact când lucrurile deveneau mai interesante, am fost rugată politicos să… părăsesc sala. Ce să-i faci, magia este meseria cu cel mai bine păzite secrete…

Dar şi o stare pe care ne-am dori-o prezentă în viaţa noastră cât mai des cu putinţă. Conform Dicţionarului limbii române, ea reprezintă „Putere irezistibilă de atracţie, de fascinare; farmec, în­cân­tare”. Pentru echipa Teatrului de Magie acest cuvânt înglobează un vis, o artă, şi multă, multă măiestrie. Înseamnă, după cum spune fondatorul acestui teatru, Andrei Teaşcă, întâlnirea iluzionismului cu mu­zica, dansul, teatrul, pantomima sau, cum frumos l-a definit, iluzionism teatral. O formă de artă, un act de iubire faţă de spectatori, pe care îşi doreşte „să-i vrăjească” astfel încât să iasă din sală mai frumoşi şi mai buni.

Sau, cum spunea fondatorul magiei mo­der­ne, Robert Houdin (nu Houdini!) „magicianul nu este un clovn, ci un actor care interpretează un rol, cel al magicianului”.

Cum a ajuns Andrei Teaşcă magician, având în vedere că noi nu avem tradiţie şi nici şcoală pe această zonă, este o întreagă poveste născută din întâmplări şi întâlniri fericite, dar şi din neastâmpăr şi pasiune, şi multe, multe ore de muncă.

A făcut Facultatea de teatru, a făcut step, a fost în trupa de pantomimă a lui Dan Puric, unde i s-a părut ca o oază de apă, de aer, dar nu se regăsea în nici una din formele teatrului clasic, nici în ceea ce-i oferea societatea românească de la sfârşitul anilor ‘90. Dorinţa de a evada l-a condus la o vizionare pentru un Disneyland din Coreea de Sud. Odată ajuns cu contract acolo „a dat informaţia peste mine”, după cum îi place să spună. Informaţie care l-a condus către tot felul de magicieni, colocvii şi asociaţii de profil, „până când m-a păcălit un magician şi am plătit 2.000 de dolari pentru câteva trucuri”. De aici a început totul, pentru că, recunoaşte, „m-am îmbolnăvit, practic am luat un virus, şi iată-mă investindu-mi toţi banii câştigaţi în această pasiune”. Andrei Teaşcă vrea să ducă ilu­zionismul de la nivelul de trucuri de bâlci către spectacolul de magie, adică trans­punerea spectatorului într-o anumită stare prin iluzionism. Unul cu parfum şi accesorii de teatru, dans, pantomimă.

După şapte ani de stat în Coreea de Sud cu un spectacol de succes – „Stan şi Bran magicieni” -, realizat împreună cu un magician bulgar, şi multe show-uri de magie, s-a întors în România pentru „a face ceva de la zero”, deoarece Andrei Teaşcă 
consideră că, în ceea ce priveşte magia, noi suntem acum la 1850, atunci când Robert Houdin a făcut trece­rea către magia modernă. Şi fiindcă veni vorba 
despre magicieni consacraţi, am aflat 
că aceia din Asia sunt foarte buni din punct de vedere tehnic, dar că există 
şi în Europa de Est magicieni foarte buni, ultimul câştigător al unui mare concurs de magie internaţional fiind un ungur. „Am lăsat scamatorismul şi iluzioniştii 
de bâlci, care îşi au rostul lor, să trăiască 
în linişte, iar noi am urcat pe o scenă 
de teatru”, spune cel a cărui singură dorinţă este ca Teatrul de Magie să devină o instituţie ce-şi propune să formeze publicul pentru acest gen de spectacol. Visează şi face proiecte care să le aducă o sală proprie, dar şi bani pentru realizarea trucurilor de magie.

Unele mai uşoare, altele mai grele, în ziua de azi depinde cât de îndemânatic, perseverent şi pasionat eşti pentru a fura sau învăţa după cărţi şi DVD-uri realizarea lor. Andrei Teaşcă ne asigură că, în mare, există câteva principii ge­nerale, realizarea trucurilor depinzând apoi de cât de mult eşti dispus să exe­rsezi. Ele necesită multă îndemânare, dar şi foarte multe exerciţii. Dacă nu eşti atent, pot avea loc accidente, unele dintre ele foarte grave. Unele trucuri se pot chiar cumpăra. Importantă este povestea în care le îmbraci. Asta înseamnă spectacol de magie, al cărui singur judecător este Măria Sa Publicul.

O dată cu Teatrul de Magie, Andrei a înfiinţat şi Academia de Magie. Deşi nu este încă acreditată, aceasta are deja studenţi.

Deja, dintre învăţăceii săi, s-a detaşat unul sau mai exact una, cea care a devenit şi prima femeie magician din România, Cristina Strecopîtov.

Pentru ea, magia este arta care te face să visezi, care face ca imposibilul să devină posibil. Cum devine imposibilul posibil? Renunţând la facultate, muncind 10 ore pe zi sau chiar mai mult, visând să ajungi să faci spectacole internaţionale şi să câştigi şi premii. Pentru că asta face Cristina. După ce a dat prima dată la Fa­cultatea de teatru şi nu a intrat, a venit în trupa lui Andrei Teaşcă pentru a se obişnui cu scena şi cu emoţiile aferente ei. Numai că a luat şi ea virusul magiei şi, deşi anul următor a intrat la teatru, nevoită fiind de regulile facultăţii să aleagă între studii şi magie, a ales-o pe cea din urmă. Îşi pregătea spectacolul care o consacra ca prima femeie magician din România şi nu a vrut să rateze!

Cine ştie, poate în acest timp ar fi apărut o altă femeie magician! În lume există incomparabil mai puţine femei magician decât bărbaţi, se pare doar vreo 50, care au reuşit să se impună şi să creeze spectacole de magie aşa cum scrie la carte. Este adevărat, există multe asistente de magician care cunosc, trucurile maeştrilor. Numai că una este să fii asistentă şi alta să ai propriul tău spectacol de magie! Iar Cristinei i-a reuşit şi, odată cu realizarea spectacolului pentru tineri Xtreme Magic Show, a devenit prima femeie magician din România. Cu multă perseverenţă încearcă să atace toate genurile de magie, începând de la close-up, magia la vedere, cum i se mai spune, până la mentalism şi percepţie extrasenzorială, de fapt, şi ea o latură a mentalismului. Ar mai fi magia de scenă, parloir magic, magia vorbită, adresată în special spectacolelor pentru copii.

Cristina este foarte încrezătoare în visul ei de a deveni un bun tehnician şi a ajunge la concursuri internaţionale de magie. Ştie că are foarte mult de mun­cit, dar dacă David Copperfield a câştigat Concursul Internaţional de Magie la 
17 ani, ea de ce nu ar putea!? Pentru asta îi trebuie o poveste, un spectacol, un concept, dar şi amprenta ei personală. Important este că ea se vede peste ani în postura de participant la concursuri 
de prestigiu, deja are în cap ceea ce ar dori să facă şi lucrează la acest lucru. 
Mai are un vis, concretizabil într-un viitor apropiat, acela de a forma, împreună cu alţi trei tineri magicieni, Asociaţia Tinerilor magicieni din România pentru că, spune Cristina, „vreau să ne strângem toţi şi să ne spunem punctul de vedere, 
să ne afirmăm. Vreau să fim separaţi 
de cei mari.”

Carte de vizită

Nume: Andrei Teaşcă
Studii: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. Mircea 
Albulescu
Profesie: actor şi magician
Activitate: 1993-1995 Teatrul Studenţesc Podul; 1995-1998 membru în trupa lui Dan Puric; 1996 actor în „Oedip”, regia Andrei Şerban; 
2007-2009 preşedinte şi fondator Asociaţia Magicienilor din România, membru International Brotherhood 
of Magicians, Society of American Magicians.

Nume: Cristina Strecopîtov
Profesie: magician
Activitate: 2008 membru al echipei Teatrului de Magie; 2009 spectacol de lansare ca prima 
femeie magician din România – „Xtreme Magic Show”; personaj în toate spectacolele Teatrului de Magie; 2010 diploma obţinută de la Ministerul Culturii, atestat pentru specialitatea Magician, domeniul Artele spectacolului.

Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

TikTok lansează măsuri pentru protejarea integrităţii alegerilor din România

În contextul alegerilor din România, TikTok anunţă o serie de iniţiative menite să combată dezinformarea şi să sprijine accesul utilizatorilor la informaţii corecte. TikTok subliniază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă