2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialMagazinul online de produse naturiste Vegis.ro, vânzări de 1,2 milioane de euro...

Magazinul online de produse naturiste Vegis.ro, vânzări de 1,2 milioane de euro în 2015

Vegis.ro, magazinul online de produse naturiste nr. 1 pe piața din România, a vândut anul trecut produse în valoare de peste 1,2 milioane de euro. Anul 2015 a fost cel mai dinamic an pentru afacerile Vegis.ro, dar si pentru întreaga piața online de produse naturiste. Fața de anul precedent 2014, Vegis.ro a înregistrat o creștere cu 43% a vânzărilor și și-a consolidat poziția ca lider al pieței online pe segmentul produselor naturiste, bio, vegane și suplimente alimentare naturale.

“Începând din 2015 românii au devenit mai deschiși și mai receptivi la produsele naturiste. Practic, tendințele internaționale în materie de nutriție, foarte orientate către produsele sănătoase, au fost importate, oamenii au început să conștientizeze importanța unei alimentații adecvate și aleg să consume tot mai multe produse sănătoase sau ecologice. În plus, creșterea nivelului de trai a avut o influență puternică” declară Mihai Bucuroiu, Director Dezvoltare și Fondator Vegis.ro.

În 2016, creștere continuă pentru Vegis.ro

Pentru 2016, Vegis.ro estimează o creștere cu 50% a vânzărilor, susținută de extinderea constantă a gamei de produse comercializate, precum și de rata mare de revenire a clienților magazinului online.

“Cei care aleg produse naturiste de pe Vegis.ro rămân clienți fideli. Pe de-o parte pentru că, în general, achiziția de produse sănătoase nu este una ocazională, ci recurentă. Românii devin din ce în ce mai interesați de soluțiile naturiste pentru un stil de viață sănătos și o nutriție sănătoasă, înlocuind treptat produsele convenționale cu produse noi, din game naturiste, bio sau vegane. Pe de altă parte,  serviciile noastre sunt în permanență customer-oriented, avem un departament de call center cu 12 linii telefonice, suport online în timp real, program de fidelizare, multiple modalități de plată și lucrăm constant la îmbunătățirea experienței cumpărături, iar clienții apreciază eforturile noastre și faptul că toate produsele au certificate de proveniență, de conformitate și sunt permanent în stoc” spune Mihai Bucuroiu.  

Vegis.ro se adresează unui public educat, pretențios și interesat de soluțiile pe care natura le oferă pentru diverse probleme, dar și pentru o viață sănătoasă zi de zi. 70% dintre clienți sunt femei, din mediul urban. Orașele din România în care se comandă cel mai mult produsele naturiste de pe Vegis.ro sunt București, Brașov, Constanța și Cluj Napoca.

Valoarea medie a unei comenzi pe Vegis.ro este 155 lei, cu aproape 30% în plus față de valoarea medie la nivelul pieței, estimată la 90-120 lei.

O piață fragmentată, de peste 25 milioane de euro

La nivelul anului 2015, din estimările Vegis.ro, valoarea pieței online de produse naturiste a fost de 25 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 20% față de 2014. Piața este foarte fragmentată, cu numeroase magazine online debutante, de mici dimensiuni, create în ultimii 2 ani datorită interesului crescut al românilor față de nișa produselor naturiste.

“Este normal și sănătos ca pe o piață în creștere, concurența să se intensifice. Există însă foarte puține magazine online cu experiență și gamă variată de produse, așa cum este Vegis.ro. Împlinim în curând 5 ani de la înființare și prin dezvoltare constantă am ajuns să ne considerăm un fel de mall de produse naturiste, cu peste 5000 de produse în stoc permanent, un loc în care găsești tot timpul noutăți și livrare imediată” adaugă Mihai Bucuroiu.

 

Cele mai citite

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă