-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Atacul terorist de la Nisa. Cine sunt cei doi români răniţi

FOTO. Atacul terorist de la Nisa. Cine sunt cei doi români răniţi

UPDATE 19.20: Cei doi români victimele ale atentatului de la Nisa se numesc Virgil și Mirabela Neagu. El are 38 de ani, iar ea are 30 de ani, și sunt stabiliți în Nisa de aproape doi ani. Cei doi buzoieni au fost spitalizaţi la un centru medical aflat la circa 7 kilometri distanţă de Nisa. ”Starea lor de sănătate este fragilă. Am vorbit cu un membru al familiei lor și am simțit mai multă lumină decât de dimineață.”, a spus Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, pentru Antena 3.

UPDATE 17.20: Cei doi români răniţi în atentatul de la Nisa sunt soţ şi soţie şi sunt din judeţul Buzău. Starea lor este stabilă. Ministerul Afacerilor Externe nu a dat publicităţii numele celor doi tineri, în prezent stabiliţi la Nisa, însă familiile lor au fost deja anunţate în legătură cu situaţia lor.

UPDATE 09.23: O echipă consulară de la Marsilia se află la Nisa și a luat legătura cu rudele celor doi români spitalizați, informează MAE. 

Totodată, celula de criză activată la nivelul MAE se află în legătură permanentă cu autoritățile franceze, prin intermediul Ambasadei României la Paris şi Consulatului General la Marsilia, și al echipei consulare, în vederea obținerii unor informații suplimentare și monitorizării evoluției situației.

08.31: Doi români care trăiesc în Franța au fost răniți și sunt internați într-un spital din Nisa, a precizat ministrul Afacerilor Externe, la Digi24.

MAE anunță informația și într-un comunicat de presă: ”Ministerul Afacerilor Externe informează că până la acest moment, printre decedaţi, nu au fost identificaţi cetăţeni români. Totodată, conform ultimelor informații disponibile, printre victimele rănite şi spitalizate se află 2 cetăţeni români. O echipă consulară a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătura cu rudele persoanelor rănite”.

––

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) face verificări, în regim de urgență, pentru a afla dacă printre victimele atacului terorist care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în orașul Nisa, de Ziua Națională a Franței, sunt și cetățeni români.

Ca urmare a atacului produs în cursul acestei nopţi în oraşul Nisa, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor. Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară”, informează MAE.

Totodată, MAE a condamnat atacul în termenii cei mai duri și și-a exprimat solidaritatea cu poporul francez.

„În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor victimelor acestui act de o violenţă incalificabilă şi exprimă întreaga solidaritate cu poporul francez greu încercat. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului şi reafirmă necesitatea concentrării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea oricăror forme de terorism”, a precizat MAE, într-un comunicat de presă remis redacției.

Citește și: FOTO, VIDEO. ATENTAT la Nisa, de Ziua Națională a Franței. Un camion a intrat în mulțime. 80 de persoane au murit, peste o sută de răniți. Starea de alertă, prelungită cu încă trei luni

Cel puțin 80 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri, după ce un bărbat a intrat cu un camion în mulțimea adunată să vadă un foc de artificii, cu ocazia zilei de 14 iulie.

Cetățenii români precum şi rudele lor au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată de autoritățile franceze: +33 493722222.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă