Vom avea poate alegeri anticipate pana la urma, desi eu cred ca vor fi amanate mai degraba, cum a fost si cu europenele, dar cu lustratia mi se pare ca s-a cam terminat inainte de a incepe. Motivul de fond este ca un asemenea proiect politic necesita un promotor anticomunist nu de dupa 1989, cand am devenit cu totii, ci de dinainte, un partid bazat pe un fond de disidenta, precum cel al gemenilor din Polonia. Oricate defecte ar avea ei, trecutul lor si al apropiatilor lor este in tabara deschis anticomunista. Asta le-a permis sa fie promotori ai legii mult mai convingatori decat ai nostri, de la Bogdan Olteanu la Mona Musca. Toate personajele noastre politice care se declara in favoarea lustratiei nu prea si-o pot permite, daca te uiti la viata lor si a familiilor lor. Chiar daca te lepezi de tati, mame, tati vitregi si bunici cu viteza cu care o fac baietii nostri, tot mai ramane ceva balast. Ideea o fi buna, iti vine sa spui, dar nu sunt ei potriviti sa o sustina! Da, daca partidele astea lustrationiste ar fi deja conduse de noua generatie, de la Bodu la Cioroianu sau la Ponta, demersul ar fi mai puternic. Dar nu e cazul.
Pe langa faptul ca politica e populata mai ales de colaboratori sau profitori ai fostului regim care nu au de ce sa creeze o arma contra lor insile mai sunt si circumstante care trag lustratia in jos. Nu mai cred ca liberalii vor sa promoveze acest proiect, cand de la Mihai Ungureanu la Daniel Daianu pun in fruntea listei lor persoane lustrabile dupa propria lege. Situatia lui Daianu e ilustrativa. Pe legea veche a CNSAS, dat fiind ca are un verdict de necolaborare de la CNSAS nu ar trebui lustrat. Dar pe cea noua, liberala, din care este eliminata sintagma de politie politica, da. Te intrebi ce e in capul celor din aceste partide? Cele doua capete, cel care scrie legea si cel care face lista, se intalnesc vreodata si stau de vorba? Daca da, atunci nu de pe pozitii egale! Cand eu am criticat proiectul lustratiei actuale pentru ca nu permite sa judeci oamenii decat pe categorii, deschizand drumul pentru tot felul de injustitii, initiatorii ei au cautat sa ma convinga ca a face un nou CNSAS pentru lustratie ar fi catastrofal, ar opri complet lucrurile. Nu l-am facut, dar lucrurile tot s-au oprit, mai putin costul de imagine platit de oameni ca Mona Musca sau Daniel Daianu, care e mult mai mare decat al echivalentilor lor din PSD, partid care nu sustine lustratia. Liberalii ar trebui fie sa renunte la proiect, fie sa renunte la a mai promova candidati lustrabili. Nu?
Ipocrizia e insa mai grava si mai generala. Exista o singura forma a lustratiei cu care sunt integral de acord – sa fie facute publice toate listele, de la nomenclatura la informatori si ofiteri Secu, si fiecare candidat la functii publice sa dea o declaratie. Daca studentii vor profesori cu doctorate la stefan Gheorghiu, dupa ce sunt informati de acest lucru, sau votantii in majoritate il vor tot pe fostul lor secretar de partid, ca la Valeni sau Scornicesti, sa si-l pastreze, daca nu a facut nimic penal. Asa mi se pare democratic, daca contracandidatii lui au sanse egale si tot el castiga. Dar nici aceasta forma, aparent mai restransa – forma adoptata de fapt in Polonia – nu o putem aplica.
De exemplu, liberalii au schimbat conducerea arhivelor, bravo lor! Noul director, un tanar istoric din comisia Tismaneanu, a schimbat politica pe una de transparenta in ce priveste arhivele comunismului, pentru ca nu legea le tinea inchise, ci politica. Dar deindata ce a facut asta s-a vazut ca arhivele, inchise cum erau, nu aveau de fapt asa de mult cum s-ar crede. Potentialii criminali dintre securisti, cei care au facut sigur represiune, sunt intr-o arhiva mai mica la Interne. si l-am vazut pe purtatorul de cuvant al Internelor, minister tot liberal, cum explica, jenat de altfel, ca nu le poate da. Tot asa cum SIE nu trimite dosarele la CNSAS, ceea ce face disculparea unor oameni ca Daianu, in climatul nostru de neincredere, imposibila. Iata ca nici etapa 1, reunirea arhivelor comunismului intr-un singur loc si transparentizarea lor, nu se poate face, desi avem un premier care promoveaza lustratia si un presedinte care a condamnat oficial comunismul.
Pana nu poti avea justitie universala, justitia pe bucati devine o enorma nedreptate. Vad ca a devenit un slogan curent ca nu acceptam ideea ca avem securisti buni si securisti rai. I-auzi! Cand aveai de-a face cu ei conta a dracului daca erau buni sau rai. Filmul german care a luat Oscarul anul trecut, "Vietile altor oameni", este povestea unei supravegheri STASI in care un securist ajunge sa-si protejeze victima de colegii sai. Kitsch ordinar! Vor spune fundamentalistii. Nu chiar: povestea e inspirata din dosarul actorului principal la STASI, turnat de nevasta si crutat pe cat se putea de un securist. In istoria RDG au fost patru securisti executati pentru ca au fost prinsi ca in secret colaborau cu victimele. Cine si-a citit dosarul si la noi a gasit deja informatori mai de treaba si informatori mai ai dracului. Unii au avut ghinion numai de rai, dar am auzit si contrariul.
Lustratia, in forma de azi, adica practicata sporadic si arbitrar, pe o baza netransparenta, e o forma de a perpetua injustitia. In lipsa transparentei infloresc kompromatul, santajul ordinar, paranoia publica. Ne trebuie toate arhivele, si ne trebuie transparenta generala. Dar nici asta nu ne poate scuti de exercitiul discernamantului, care va ramane. De asta sugerez sa il practicam de pe acum, in loc sa ii substituim o judecata sumara si simplista. Pe cat de mult cred ca oamenii care au colaborat, fie si minor, pot face si alte lucruri in viata decat sa aspire la functii publice potential lustrabile, pe atat de mult refuz in aceasta lipsa generala de transparenta sa condamn oameni ca Nicolae Corneanu sau Lucian Pintilie. Cat nu avem toate dosarele facute publice, ei sunt numai noi victime, ale unei selectii lasate mostenire de securisti, de parca s-ar fi bazat pe lipsa noastra de discernamant.
Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
