13 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialLupta pentru putere in PD-L Bacau

Lupta pentru putere in PD-L Bacau

Fostii membri ai Partidului Liberal-Democrat se simt neglijati si isi acuza fostii lideri care s-au vazut cu functii la noul partid ca i-au tras pe linie moarta. "In randul fostilor membri PLD nemultumiti se numara vicepresedintii de la PLD Ilie Spiridon si Sorin sova, Gheorghe Epuran, membru in Biroul Judetean, Alexandru Lungu, membru in comisia nationala de onoare si etica, Daniela Popa, eu si altii", a declarat Ioan Leonte, fost membru in Biroul Judetean al PLD. Ei au semnat o scrisoare de protest pe care au trimis-o la Bucuresti conducerii partidului. Persoanele vizate de contestatari sunt Ioan Chiriac, Adrian Iordache, Mihai slic, Vasile Ciobanu, Paul Toderica si Valerian Vreme, primii paltformisti bacauani, desprinsi din PNL. "Suntem nemultumiti si vrem sa avem o discutie cu Vasile Nistor, pentru ca am fost lasati de izbeliste de Chiriac si ai lui. Vrem sa facem ceva in acest partid, ca de aceea am intrat pentru prima oara in politica", a declarat si Gheorghe Epuran, fost membru in Biroul Judetean al PLD. Varianta nemultumitilor este sustinuta si de Ilie Spiridon. "Am avut o discutie cu Vasile Nistor. Este clar, am fost lasati deoparte, pentru ca nu am corespuns preferintelor lui Ioan Chiriac. Cand s-a format noua conducere la PDL eram pe lista cu cele noua nume, iar peste 12 ore Chiriac m-a scos", a declarat Ilie Spiridon. In replica, Ioan Chiriac spune ca protestatarii au fost scosi in fata de Vasile Nistor, liderul PD-L Bacau, pentru a-i face imagine negativa. "Nu comentez actiunea lor, vor sa se puna bine cu noua putere. S-au intalnit duminica cu Nistor si mai mult ca sigur el i-a indemnat sa mearga in presa. Acum, o firma din Bucuresti face un sondaj de opinie, intre mine si Vasile Nistor, pentru a stabili cine este cel mai bun sa candideze la Primaria Bacau. Interesul lui, asa cum s-a vazut si in materialele publicate in ziarul lui, este sa ma denigreze pe mine, sa imi faca imagine cat se poate de proasta, sa fie primul in sondaj. Voi sesiza acest aspect la Bucuresti", a declarat Ioan Chiriac, prim-vicepresedinte la PD-L Bacau.

Cele mai citite

Norvegia vrea să construiască un gard la granița cu Rusia

Norvegia ia în considerare construirea unui gard la granița cu Rusia, potrivit ministrului justiției din țară, Emilie Enger Mehl. Într-un interviu acordat NRK, ministrul...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...

Ciolacu: România stă alături de poporul israelian

România a fost şi va continua să fie alături de poporul israelian, condamnă în cei mai duri termeni atacurile teroriste din 7 octombrie şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă