Recent, vizitand Ardealul, am petrecut cateva zile tihnite in doua orase mari, dar si intr-unul mai mic al regiunii, fiindu-mi astfel data posibilitatea de a urmari activitatea cotidiana si modul de actionare a administratiilor locale. In fiecare urbe, primarul era personajul-cheie. In cea mai mica dintre cele trei localitati vizitate – haideti sa o denumim Piatra Alba in cele ce urmeaza – primarul fusese ales in 2004, dar parea inca de pe acum destinat a ramane principalul responsabil al targusorului pentru o buna bucata de vreme. „Sunt singurul care cunoaste mersul treburilor de aici si stie cum trebuie rezolvate problemele” era una din frazele sale preferate, frecvent enuntata. Omul, de altfel eficient din multiple puncte de vedere, era perfect capabil sa mobilizeze intregul aparat de stat, ruginit si lipsit de vlaga precum il stim cu totii, daca efortul transpunerii in viata a vreunui proiect public merita, din punctul sau de vedere, efortul. In schimbul sacrificiului de a fi acceptat sa devina omul care nu-si mai vede capul de treburi, edilul se astepta la recompensa venita prin recunoasterea publica a eforturilor sale, cat si din acceptul statutului sau de prim cetatean al urbei. Elogii aduse primarului cu ocazia unor evenimente publice sau chiar a comemorarii vreunor evenimente istorice erau la ordinea zilei, iar cand se incingea traditionala hora cu ocazia unei astfel de festivitati publice, acesta era nelipsit. Interesant de observat la un asemenea eveniment ramane gestul rudelor si aliatilor politici sau economici ai unui primar de a forma un grup compact in jurul acestuia si de a-i arunca numeroase priviri de sincera admiratie in timp ce dansul se incinge. Vai si amar insa de acela care va fi indraznit, voluntar sau involuntar, sa-l supere pe primar cu ceva .
Strainii rezidenti in localitate, dispusi a accepta – din pragmatism – faptul ca primarul si oraselul se doresc a fi una si aceeasi entitate, au putut sa-si puna in aplicare proiectele fara mari piedici. Totusi, si in aceste conditii mai apar mici semne caracteristice capriciilor puterii locale: intr-una dintre zile, un reprezentant al companiei ce detine monopolul de furnizare a energiei electrice in zona a taiat, brusc si fara preaviz, alimentarea de rigoare, lasand o intreaga gospodarie fara curent. Proprietarii casei incalcasera, fara sa stie, una dintre nenumaratele reglementari, iar reprezentantul companiei de electricitate nu s-a lasat induplecat spre a redeschide alimentarea cu energie electrica decat dupa plata unei amenzi piperate. Daca un asemenea tratament se aplica fara retinere unor straini, de ce tratament vor putea avea oare parte acei localnici fara dare de mana care-i supara pe oficiali? Devine, in consecinta, cu atat mai impetuos necesara cultivarea de cunostinte si prietenii avute cu oameni al caror cuvant spus in favoarea ta la primarie conteaza cat de cat. Si cu atat mai necesar devine si aspectul apartenentei localnicului la reteaua de oameni ce opereaza practic aidoma unei masonerii locale, avand in vedere ca, daca o dai in bara cu ocazia unei sarcini locale sau alteia, mai ai totusi sanse ca edilul cu dispozitie paternala sa-ti atribuie o alta sarcina.
A nu se intelege gresit: popularitatea primarului in cauza este una autentica, nedisimulata, oamenii trecand cu generozitate peste unele iesiri autoritare ale edilului, chiar daca autoritarismul acestuia a fost corect perceput drept fenomen anormal. Apartenta sa de partid oricum nu conta, dat fiind ca dupa alegerile din 2004 a ales sa coopereze (cu mult succes, de altfel) in afaceri tocmai cu contracandidatul sau din perioada electorala. Poate ca si domnul Ioan Rus s-ar fi dovedit un tribun la fel de autocrat si eficient, daca ar fi castigat in 2004 cursa pentru fotoliul de primar al Clujului. Multi locuitori ai acestui oras – oameni ce continua sa creada in diferentele fundamentale dintre Cluj si restul Romaniei – se plang in prezent de lipsa fatisa a unei „maini forte”. Tablitele si afisele explicative aparute in incinta primariei Cluj au rolul de a sugera transparenta introdusa intre timp, dar localnicii ce au deseori de-a face cu functionarii publici de acolo sustin ca, de fapt, nu s-a prea schimbat nimic fata de vremurile precedentului edil.
La Brasov macar nu exista confuzii asupra detinatorului puterii locale. Aici primarul a ales sa-si primeasca in audienta petitionarii de pe pozitii „mai inalte”, fiind asezat la o inaltime considerabila deasupra vizitatorilor sai – aspect ce descrie cum nu se poate mai bine relatia dintre edil si localnici. Doar persoanele mai instarite ce trec pe la primar pentru a-i prezenta vreun nou proiect sunt de regula primiti intr-o atmosfera confortabila, destinsa, aproape de natura privata.
Toate cele trei orase mentionate mai sus se afla sub obladuirea primarilor Aliantei D.A. De-a lungul Carpatilor, autoritatea locala poate fi intalnita insa si sub forme de o cruzime mult mai mare. Nu trebuie uitat incidentul petrecut vara trecuta intr-un orasel din Gorj, cand un tanar fermier – al carui teren fusese inundat – s-a deplasat la casa primarului… pentru a ajunge luat la bataie chiar de catre edil. Omul avea asupra sa un camcorder video, pentru a-i putea arata primarului imagini ale proportiilor dezastrului de care avusese parte, dar edilul a conchis in mod eronat ca impertinentul localnic venise pentru a-l filma. In opinia primarului, o astfel de provocare merita un singur raspuns. Dar incidentul a ajuns la urechile presei centrale si curand edilul avea la dispozitie suficient timp pentru a reflecta asupra consecintelor unei firi prea colerice.
Din pacate insa presa centrala nu afla sau nu relateaza intotdeauna despre astfel de acte de despotism local, ce tind sa apara mai degraba departe de luminile rampei si care pot, in consecinta, fi lesne musamalizate cu ajutorul institutiilor locale. Dar, de fapt, romanii invata despre politica in primul rand prin intermediul autoritatilor locale, considerand ca indepartatul Parlament este mai degraba scena unei eterne si ieftine comedii. Scena locala ramane insa principalul indiciu pentru intentiile partidelor de a-si tine sau nu promisiunile electorale legate de reforme, pentru determinarea lor de a oferi sau nu oamenilor ajunsi la sapa de lemn ceva mai mult decat promisiuni – sau de a mentine acelasi nivel si pe viitor.
