Datele publicate in ultimele zile privind evolutia produsului intern brut in diverse tari ale Uniunii Europene sunt de natura a tempera sperantele celor care vorbeau de semne ale iesirii din criza: la nivelul UE27, declinul PIB fata de trimestrul anterior s-a accentuat in primul trimestru din 2009, atingand minus 2,5 la suta, fata de minus 1,5 la suta cat se inregistra in trimestrul patru al anului 2008. Situatia s-a deteriorat in mod deosebit in Germania, Austria, Olanda sau Spania, iar intre noii membri, in Slovacia, tarile baltice si Ungaria. Romania este in situatia "fericita" in care scaderea din primul trimestru al anului 2009 (minus 2,6 la suta) este mai mica decat cea din trimestrul precedent (minus 3,4 la suta). Capata tot mai multa credibilitate opinia potrivit careia Uniunea Europeana isi va reveni din criza mai greu decat alte zone.
Mai devreme sau mai tarziu insa, si aceasta criza va fi depasita. Ar fi o greseala totusi sa credem ca in doi-trei ani se va reveni la situatia dinaintea crizei. Dimpotriva, criza va avea drept urmare o schimbare importanta a peisajului economic national si international si vor exista cativa castigatori si multi perdanti atat la nivelul sectoarelor industriale, cat si la nivelul tarilor si zonelor geografice. Asa, de exemplu, industria auto din Germania inregistreaza cele mai severe scaderi din Europa, in timp ce FIAT reuseste sa se mentina in crestere si are chiar ambitii de preluare a unuia dintre cei mai mari producatori americani si mondiali. (Trebuie observat in acest context ca si Dacia este bine pozitionata in aceasta criza, desi riscuri persista!)
Ma voi opri insa acum asupra schimbarilor treptate care s-au produs in sectorul financiar mondial de cel putin un deceniu, ale caror consecinte sunt pe cale sa fie puse in evidenta de actuala criza economica. Modelul de crestere economica promovat de China si alte tari asiatice a avut drept rezultat acumularea unor uriase rezerve valutare. Astazi China detine cele mai mari rezerve de dolari din afara Statelor Unite – 2.300 miliarde de dolari (socotind si diverse vehicule de investitii), de doua ori mai mult decat Japonia si de patru ori mai mult decat Rusia sau Arabia Saudita. Excedentele acumulate de-a lungul anilor pun tarile asiatice si cateva tari exportatoare de petrol intr-o pozitie mai favorabila decat cea a Statelor Unite sau a statelor membre ale Uniunii Europene din doua motive. Primul este acela ca aceste tari isi pot permite adoptarea unor politici expansioniste pentru combaterea crizei si este de asteptat ca ele sa evite recesiunea.
Majoritatea prognozelor considera ca China va reusi si in 2009 sa-si mentina cresterea economica, desi cu un ritm mai scazut. In al doilea rand, excedentele detinute de aceste tari le vor permite sa-si intareasca semnificativ pozitia internationala. China este deja principalul finantator al Statelor Unite si multe dintre fondurile suverane ale tarilor emergente cumpara de multa vreme active financiare in tarile dezvoltate. Recapitalizarea sistemului bancar mondial se produce in parte cu contributia capitalului furnizat de tarile emergente, care vor avea un cuvant tot mai greu de spus in finantele mondiale. Mai mult decat atat, in eforturile de a preveni colapsul sistemului financiar national, guvernul american a cheltuit sume uriase care adancesc deficitul bugetar la peste 10 la suta din PIB si maresc datoria publica la un nivel care, dupa unele estimari, va depasi valoarea PIB.
America depinde in fiecare saptamana de fondurile pe care tarile emergente din Asia sau din Orientul Mijlociu le investesc in bonuri de tezaur americane si este evident ca va trebui sa asculte cu atentie la pretentiile acestor creditori pentru a nu risca sa intrerupa fluxul de fonduri. Desi acum costurile fondurilor atrase ramane scazut, nu este exclus ca randamentul solicitat de creditori sa creasca in viitor, punand presiune crescuta pe bugetul american. Scenariul catastrofic pe care nimeni nu vrea sa il puna in discutie este acela in care trezoreria americana nu reuseste sa mai vanda emisiunile sale de bonuri de tezaur, iar dolarul se depreciaza masiv, provocand un cutremur la nivelul finantelor mondiale. Chiar si fara un asemenea scenariu insa, este cert ca Statele Unite ies mult slabite din aceasta criza, iar consecinta cea mai importanta va fi aceea ca se produce o redistribuire a puterii economice la nivel mondial in favoarea unora dintre tarile emergente – asa-numitele BRIC (Brazilia, Rusia, India si China).
Slabiciunea Americii pune presiune si asupra dolarului, a carui stabilitate pe termen lung constituie motiv de preocupare: China si-a exprimat deja public ingrijorarea cu privire la soliditatea dolarului si a lansat ideea unei monede internationale bazate pe Drepturile Speciale de Tragere ale FMI. Deocamdata aceasta idee a fost respinsa, ceea ce nu inseamna insa ca temerile care au generat-o s-au risipit.
Decalajul intre Statele Unite ale Americii si oricare alta putere economica este astazi atat de mare incat este evident ca pentru multe decenii americanii isi vor pastra pozitia de lider in economia mondiala. Nu trebuie sa ignoram nici uriasa capacitate de regenerare de care America a dat dovada in repetate randuri. Este insa cert ca America va fi obligata sa asculte cu mai multa atentie ce spun si sa urmareasca ce fac ceilalti actori din economia mondiala – lucru pe care Administratia Obama pare ca l-a inteles deja.
Nici Uniunea Europeana nu va iesi castigata din aceasta criza, care se anunta a fi cel mai serios test la care este supusa constructia europeana. Intr-un mod surprinzator, cateva tari emergente vor avea ocazia sa joace un rol mult mai important pe scena mondiala, avand un cuvant de spus in stabilirea viitoarelor agende ale reuniunilor G8 sau G20. Sunt ele pregatite sa joace acest rol? Cu ce consecinte? Sunt intrebari la care va trebui sa reflectam.
