Cei mici sunt asteptati astazi, de la ora 10, la complexul „Lumea Copiilor” deschis in Parcul Herastrau. Complexul cuprinde biblioteca cu carti pentru copii si un spatiu de joaca dotat cu masute, scaune si banci, unde copiilor Ii se vor pune la dispozitie jocuri cu cuburi, carti si creioane de colorat asigurate prin sponsorizari. Parintii vor putea juca sah. In acest spatiu vor fi difuzate povesti prin intermediul instalatiei de sonorizare si va fi montat un ecran pentru proiectarea de filme pentru copii. Pentru acest sfarsit de saptamana sunt programate doua spectacole, sustinute de Compania Hai-Hui: astazi, ora 10.30, „Scufita Rosie” si maine, ora 10.30, „Punguta cu doi bani”. Amenajarea a fost realizata de Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement, in cadrul proiectului de reabilitare a bibiotecii din vecinatatea cinematografului de vara si a necesitat cheltuieli de aproape 6.000 RON. Accesul in locul de joaca este liber, iar biblioteca are program de lucru zilnic, intre orele 10 si 19.