11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialLui Dorinel Munteanu nu-i prieste pe stadionul "Dan Paltinisanu"

Lui Dorinel Munteanu nu-i prieste pe stadionul „Dan Paltinisanu”

Poli Timisoara a incheiat anul 2006 cu o victorie in fata propriilor suporteri. Victima s-a numit FC Arges, al carei antrenor, Dorinel Munteanu, a trebuit sa se recunoasca pentru a doua oara invins pe arena „Dan Paltinisanu”. Banatenii s-au impus cu 3-1, la fel cum au facut-o si in septembrie, cand „Neamtul” se afla pe banca tehnica a celor de la CFR Cluj.
Desi victoria a venit in urma unui joc bun al „violetilor”, Marian Iancu nu s-a aratat foarte multumit, Poli nereusind sa-si indeplineasca obiectivul stabilit la inceputul sezonului. „Suntem pe locul cinci, deci nu ne-am implinit obiectivul. Nu suntem pe locurile 2-4, cum ne-am propus, asa ca Mos Craciun va veni atat cat merita. Trebuie sa inteleaga toata lumea ca luam pe masura ce indeplinim cele propuse”, a precizat presedintele Politehnicii, Marian Iancu, la finalul jocului.

Eurogol marcat de Mansour

Gazdele au deschis scorul in minutul 18 prin reusita lui Plesan, acelasi care a marcat si primul gol in partida cu UTA (2-0), precedenta partida de pe teren propriu a banatenilor. „Violetii” nu vor uita cu siguranta minutul 30 al meciului cu FC Arges. Acelasi Plesan a insistat la o minge ce parea pierduta in partea stanga, a centrat, pitestenii au respins, nu prea convingator, iar Mansour a reluat in plasa cu o foarfeca spectaculoasa, care a lasat asistenta cu gura cascata si l-a facut pe Marius Popa sa exclame: „Uite unde era Ronaldinho!”. „Ma bucur ca am dat asa un gol frumos. Acum importanta este vacanta. Poate o sa inregistrez golul pe o caseta si o sa-l arat celor din Senegal”, a precizat Mansour.
Rezultatul inregistrat pe tabela la finalul meciului a fost digerat cu greu de oficialii argeseni. „Sunt foarte dezamagit, iar Mansour nu o sa mai dea un astfel de gol nici daca mai incearca de 100 de ori”, a declarat patronul argesenilor, Cornel Penescu, fara a sti ca in urma cu doi ani Mansour a mai reusit sa inscrie un gol asemanator in poarta celor de la Dinamo.

Remanieri la Pitesti

Tehnicianul Politehnicii, Alin Artimon, s-a aratat multumit de rezultat, afirmand totusi ca ar fi dorit ca meciul sa se incheie cu scorul de 3-0. „Este o victorie mai mult decat meritata, dar trebuia sa se termine 3-0. Sunt multumit de joc, ii felicit pe baieti pentru determinarea de care au dat dovada. Mansour trebuie sa dea goluri si din situatiile clare pe care le are, nu numai din lovituri spectaculoase”, a declarat antrenorul.
De partea cealalta, Dorinel Munteanu a precizat ca va face schimbari in lotul pitestean pentru ca altfel ii va fi foarte greu sa salveze FC Arges de la retrogradare. „In afara de dezamagire nu pot sa spun prea multe. S-a vazut clar diferenta dintre cele doua echipe. Ma bucur ca s-a terminat, pentru ca altfel eram in B cu atitudinea pe care o au jucatorii mei. Vor fi schimbari radicale, sunt obligat sa le fac, fara dorinta nu se poate face nimic. Nu sunt adeptul remanierilor inviduale, dar m-a multumit doar jocul lui Prepelita. Vom avea o viata foarte grea in retur”, a comentat „Neamtul”.

Cele mai citite

Horoscop 20 noiembrie 2024. Evenimentele din trecut pot reveni în prim-plan pentru capricorni

Horoscop 20 noiembrie 2024. Haide să vezi ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de miercuri. Horoscop 20 noiembrie 2024 Berbec: 21 martie – 19 aprilie Este...

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...

Rezultatele la alegerile prezidenţiale vor putea fi urmărite în timp real

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat o premieră tehnologică pentru alegerile prezidențiale, realizată în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)...
Ultima oră
Pe aceeași temă