25.3 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialLucrări blocate

Lucrări blocate

Festivalul Olimpic al Tineretului Euro-pean (FOTE) sau „Mica Olimpiadă”, cum i se mai spune printre sportivi, va avea loc în fe-bruarie 2013 în România, oraşul Braşov şi staţiunile de pe Valea Prahovei fiind locaţiile alese pentru competiţie. Pentru ca întrecerile să aibă loc însă, în condiţii optime, România trebuie să-şi reclădească aproape din temelii baza sportivă, iar în unele localităţi există încă pro-bleme care împiedică declanşarea lucrărilor.

La Buşteni, unde ar trebui să se dispute întrecerile de schi fond, nu a fost rezolvată încă pro-blema terenurilor pe care va trebui amenajată pârtia de 7,5 km lungime. O porţiune de aproximativ 6,5 hectare de pământ aparţine Casei Regale şi, deşi reprezentanţii acesteia au declarat în mai multe rânduri că sunt de acord cu cedarea pentru sport a terenului în discuţie, încă nu a fost perfectată nici o înţelegere. În plus, a fost schimbat pro-iectul iniţial de amenajare a pârtiei, potrivit căruia ple-carea şi sosirea erau la baza pârtiei Kalinderu. „Reprezentanţii federaţiei internaţionale de specialitate au spus că în varianta iniţială nu se respectă normele competiţionale şi am schimbat puţin geometria pârtiei”, a spus Ioan Vasilescu, şeful de programe de la Buşteni. „Astfel, locul de start şi finiş va fi amenajat în zona drumului spre Gura Diham, iar la baza pârtiei Kalinderu va fi doar o buclă a pârtiei. Proiectul va fi realizat cu sprijin din Italia, de la specialiştii care au amenajat şi pârtiile pentru Jocurile Olimpice de la  Torino 2006, dar nu ne putem apuca de lucru până nu se va rezolva problema terenurilor”, a adăugat Vasilescu.

 

Utilajele aşteaptă semnalul

La baza sportivă de pe Valea Râşnoavei, unde sunt progra-mate întrecerile de biatlon, a început modernizarea din toamna trecută. Deşi încă nu s-a semnat mult aşteptatul protocol între Ministerul Apărării Naţionale, care administrează baza, Primăria Predeal, care deţine o parte din teren, şi Federaţia Română de Schi şi Biatlon, firma care se ocupă de lucrări a dus în zonă o mare parte din utilaje şi a realizat primele reparaţii. Se aşteaptă însă în continuare perfectarea înţelegerii pentru ca lucrările să poată fi fina-lizate. De asemenea, pe pârtia Subteleferic din Predeal, unde se vor desfăşura întrecerile de slalom super-uriaş, se aşteaptă încălzirea vremii pentru a putea fi verificată instalaţia de producere a zăpezii, care n-a funcţionat în această iarnă.

 

Sub lupa COSR

Proaspăt reveniţi în ţară de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, şefii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) vor inspecta până la finele acestei luni toate bazele sportive care urmează să găzduiască între-cerile din cadrul FOTE. „Toată luna martie vom sta pe teren. Vom vedea în ce măsură sunt respectate planurile de amenajare a bazelor şi dacă vom constata că există vreun pericol ca acestea să nu fie gata la timp, vom modifica programul şi vom muta probele acolo unde vor putea fi găzduite în condiţii optime”, a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, preşedinte al  comisiei de organizare a FOTE.   

 

REZULTATE

FOTE se organizează din doi în doi ani, atât pentru jocurile de vară, cât şi pentru cele de iarnă. România a reprezentat o prezenţă permanentă, dar rezultatele au fost slabe, Andreea Jakab (1997) şi Raluca Rusu (1999) fiind „vârfurile” noastre după ce au reuşit să ocupe locul 3.

Cele mai citite

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat: idei și sugestii

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat este o strategie esențială pentru orice magazin, deoarece acest spațiu poate transforma clienții indeciși în cumpărători. Plasarea inteligentă...

Cum poate fi îmbunătățit aspectul urechilor cu ajutorul chirurgiei estetice?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Lavrov recunoște că Putin a glumit cu susținerea Kamalei Harris la președinția SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o glumă atunci când a spus că Moscova o sprijină pe candidata democrată, Kamala Harris, în cursa pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă