7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialLovitură grea dată mafiei releelor

Lovitură grea dată mafiei releelor

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Transporturi au reuşit să câştige o bătălie în războiul cu hoţii de componente de cale ferată. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că cinci persoane au fost reţinute, în urma unor verificări care au avut loc în cursul zilei de marţi.

Atunci au fost efectuate 15 percheziţii pe raza localităţilor Medgidia, Cuza-Vodă şi Castelu, la persoane bănuite că ar fi comis furturi de relee de la infrastructura feroviară. ”Din cercetări a reieşit faptul că 8 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, toţi din Cuza-Vodă, ar fi comis în perioada 2012 – 2013, 83 de furturi de relee electromagnetice din infrastructura feroviară, pe raza judeţelor Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 8.572.200 de lei”, spun reprezentanţii IPJ. Deşi majoritate caselor în care s-au realizat percheziţiile păreau sărăcăcioase, în unele din curţile lor se aflau maşini de lux. Aceasta înseamnă aproape două milioane de euro. Cinci bărbaţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţa pentru 24 ore, iar ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.La activităţile desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au participat şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa şi jandarmi.

Captura din această este însă minoră în comparaţie cu ce se întâmpla anii trecuţi. În februarie 2012, în urma unei acţiuni similare, care a avut loc tot în localitatea Cuza-Vodă din judeţul Constanţa, au fost găsite în curţile mai multor familii circa 300 de relee. Dacă păstrăm proporţiile prejudiciului estimat acum de poliţişti pentru 83 de relee, putem vorbi despre o pagubă de aproximativ şapte milioane de euro.

Luptă cu morile de vânt

În ciuda acţiunii eficiente descrise mai sus, poliţiştii şi jandarmii mai au mult de muncă pentru a eradica fenomenul furturilor de componente de cale ferată. Sindicaliştii CFR Constanţa declarau în exclusivitate pentru România liberă de Sud Est, încă de acum un an, că au reclamat în diverse rânduri aceste furturi, dar că nimeni nu a luat nicio măsură. Ei spuneau că poliţiştii ştiu cine sunt infractorii, îi prind, dar instanţa le dă drumul, considerând că prejudiciul este prea mic. Prejudiciul acesta se calcula având în vedere numai componentele propriu-zise furate, nu şi pagubele rezultate colaterale. Hoţii fură releele de cale ferată pentru cuprul din ele, iar înlocuirea lor este extrem de scumpă. Cuprul furat ajunge la centrele de fier vechi sau este topit şi prelucrat chiar în curţile hoţilor.

Lungul drum spre Bucureşti

Din cauza furturilor repetate din ultimii ani, drumul dintre Bucureşti şi Constanţa, pe calea ferată, a devenit un calvar. Chiar după o reabilitare de aproape un miliard de euro a infrastructurii feroviare, distanţa dintre cele două oraşe era parcursă şi în cinci ore. În lipsa releelor, angajaţii CFR trebuie să se asigure personal că linia este liberă, astfel că trenurile circulă cu câţiva kilometri pe oră sau pur şi simplu staţionează în câmp.

 

Cele mai citite

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă