4.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialLotul Olimpic de Gimnastica merge mai departe cu sperantele

Lotul Olimpic de Gimnastica merge mai departe cu sperantele

Antrenorul coordonator al echipei nationale a gimnastelor junioare care se pregatesc la Centrul de la Deva, Nicolae Forminte, sustine ca Lotul Olimpic Feminin de Gimnastica exista. „Lotul Olimpic nu s-a desfiintat. El exista si isi desfasoara acti-vitatea in continuare in conformitate cu obiectivele foarte clare trasate de Federatia Romana de Gimnastica, in functie de varsta si gradul de instruire al sportivelor. Doar activitatea lotului de senioare format din gimnaste consacrate, care aveau ca obiectiv acoperirea calendarului competitional din 2005, a fost descentralizat. Gimnastele senioare nu au fost excluse din viata sportiva si nici nu li s-a pus interdictie sa participe la competitii si nici sa reprezinte Romania in vreo competitie internationala. Ele doar au fost trimise sa se pregateasca la cluburile de care apartin”, a spus Forminte.
Totodata, antrenorul crede ca Centrul de pregatire al gimnasticii feminine din Romania este la Deva, unde sunt cele mai bune conditii de pregatire din tara, dar si linistea necesara pentru obtinerea celor mai bune rezultate. „La Deva, gimnastele sunt ferite de multe tentatii si pot fi observate mai bine de antrenori. Daca sportivele nu plecau la Bucuresti, nu se intampla sa fie trimise sa se antreneze la cluburile lor. Cat timp lotul s-a antrenat la Deva, a fost ferit de orice fel de tentatii si nu s-a intamplat niciodata ceea ce a fost prezentat in mass-media zilele trecute, despre gimnastele consacrate”, a mai afirmat acesta.
Tehnicianul, care este adeptul pregatirii centralizate, sustine ca sportivelor care au fost trimise sa se antreneze la cluburi le va fi foarte greu, daca nu imposibil, sa mai atinga performantele din trecut. „Sta in puterea fetelor sa mai concureze. Daca ele vor acest lucru, asa vor face. Insa, fara o pregatire centralizata, ele nu vor reusi rezultate notabile. Ele vor putea sa dovedeasca la Campionatele Nationale ale Romaniei, din luna octombrie, ca sunt in stare de obtina rezultate bune. Catalina Ponor a promis ca va demonstra ca se poate obtine performante si pregatindu-te intr-un alt sistem. Eu ii doresc sa reuseasca, insa cred ca ii va fi infinit mai greu fara cei doi oameni care au indrumat-o pana acum”, a adaugat Forminte.
De mentionat ca antrenorul, impreuna cu lotul olimpic de junioare, se afla la Deva incepand din ianuarie 2005. „Cat timp voi activa la acest lot, antrenamentele se vor desfasura in conformitate cu programele intocmite de FRG. Nu pot sa spun eu daca junioarele vor fi mutate la Bucuresti sau ne vom antrena in continuare la Deva. Asta hotaraste federatia. Eu am un contract cu federatia. Pot sa spun daca voi continua sau nu sa antrenez lotul in alte conditii decat cele de acum”, a mai spus Forminte.
Din lotul olimpic de junioare de la Deva fac parte Steliana Nistor (CSS Sibiu), Oana Zbenghea (CSS Constanta), Alina Stanculescu (CSS 3 „Steaua” Bucuresti), Roxana Stan (CSS 1 „Farul” Constanta), Sandra Izbasa (CSS 3 „Steaua” Bucuresti), Loredana Sucar (CSS Cetate Deva), Cosmina Paulescu (CSS „Cetate” Deva), Dana Druncea (CSS „Cetate” Deva) si se afla in probe Denisa Badalea. Echipa de junioare a Romaniei a fost vicecampioana europeana in 2004, la Amsterdam.

Cele mai citite

Când va adera Cipru la NATO

Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a declarat joi că țara sa are în vedere aderarea la NATO, însă acest pas va fi făcut „la momentul...

România și alte șase state UE cer sprijin pentru industria auto, afectată de normele privind emisiile de CO2

Încălcarea limitelor emisiilor de CO2 ar putea genera amenzi de sute de milioane de euro pentru producătorii auto România, alături de Italia, Polonia, Bulgaria, Cehia,...

Surpriză în Grecia! Jefte Betancor, locul 2 în topul golgheterilor primei ligi

Jefte Betancor, fostul atacant al echipelor Farul Constanța și CFR Cluj, impresionează în Super Liga Greciei, fiind al doilea cel mai bun marcator al...
Ultima oră
Pe aceeași temă