3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialLocuinte de serviciu pentru bugetari

Locuinte de serviciu pentru bugetari

TIMISOARA. Primaria Timisoara va da, in curand, in folosinta un bloc in care vor sta in chirie, in apartamente de cate una sau doua camere, persoane evacuate, dar si angajati ai unor institutii bugetare. Astfel, din cele 20 de apartamente din blocul de pe str. Ialomitei, intr-o zona comerciala foarte buna, 9 vor fi ocupate de persoane care au fost sau vor fi evacuate din imobile revendicate, iar restul de salariati ai unor institutii care au solicitat case.
Doua dintre locuinte le revin unor functionari din Primarie, pentru ca restul sa fie ocupate de cate un angajat de la Tribunalul Timis, Consiliul Judetean, Directia de Sanatate Publica, Regia Autonoma de Transport, Inspectoraul Scolar, Spitalul Clinic Municipal sau Universitatea de Vest. Alte doua apartamente vor reveni unui revolutionar, pe baza Legii 42, si unui fost deportat in Baragan. Administratia locala a luat in considerare doar cazurile cele mai stringente, ale unor bugetari care au copii si risca sa fie evacuati.

Cele mai citite

Bulgaria primește primele avioane F-16 noi. România va face poliție aeriană cu aparate second-hand

Jurnaliștii bulgari dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere a aviației occidentale spre aeronavele F-35 de ultimă generație Bulgaria marchează un...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Bulgaria primește primele avioane F-16 noi. România va face poliție aeriană cu aparate second-hand

Jurnaliștii bulgari dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere a aviației occidentale spre aeronavele F-35 de ultimă generație Bulgaria marchează un...
Ultima oră
Pe aceeași temă