Localnicii din Bacău au rămas, sâmbătă, fără apă potabilă din cauza une avarii apărute la aducțiunea de la Valea Uzului, informează Agerpres.
Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, a declarat că în ședința Consiliului Local Bacău de sâmbătă s-a hotărât ca furnizarea apei către populație să se facă din rezervele existente, după un program prestabilit, până la remedierea defecțiunii.
Astfel, apa este furnizată către populație în intervalele orare 6,00 — 8,00 și 18,00 — 20,00.
‘Din seara zilei de 14 ianuarie, la nivelul municipiului Bacău se vor înființa șase puncte de distribuție a apei potabile. Pompierii salvatori băcăuani sunt alături de populația municipiului. La nevoie, vom distribui apă cu ajutorul mijloacelor din dotare’, a declarat căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Autoritățile fac apel la populație să consume apa într-un mod rațional.