3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialLiviu Dragnea e „all in“ | OPINIE

Liviu Dragnea e „all in“ | OPINIE

Șeful PSD își joacă viitorul și libertatea pe o singură carte – mandatul de președinte la care țintește în 2019. Dragnea arată ca un om împăcat cu ideea că va fi condamnat pentru a doua oară, caz în care va ajunge la închisoare.

Pentru a nu-și irosi energia, a lăsat-o mai moale și cu grațierea. Săptămâna aceas­ta, un nou martor l-a incriminat pe șeful PSD, acuzându-l că avea cunoștință de faptul că două angajate plătite din bani publici lucrau, de fapt, pentru partid. Singura șansă a lui Dragnea este să devină președintele României înaintea unui verdict definitiv primit de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe perioada unui eventual mandat la Cotroceni procesul său va înceta, aspect confirmat prin precedentul Băsescu. Ancheta în dosarul „Casa din Mihăileanu“ a fost suspendată de Înalta Curte timp de zece ani, întrucât Traian Băsescu a beneficiat de imunitate. Faptele nu s-au prescris, iar cazul a fost redeschis abia în 2015, întrucât „a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale“.

Înțelegând contextul, Dragnea a început un turneu electoral prin întreaga țară, dând drumul la populisme și cep cântării frumuseților și tradițiilor patriei.

Dragnea a îmbrăcat costumul tradițional și a dansat cu 10.000 de oameni la Ziua Costumului Popular din Bistrița. „Eu zic să rămânem români şi să nu ne uităm tradiţiile“, a zis Dragnea înainte ca manifestarea să intre în Guinness Book, expresia absolută a Occidentului bazat pe competiție și bătut recorduri.

În continuarea turneului național, Liviu Dragnea a declarat că Maramureșul „este un tărâm pe care îl îndrăgesc pentru că se încăpățânează să se opună globalizării și să rămână autentic românesc“. Ipocrizie fără perdea pentru un om care preferă excursiile în Brazilia și pescuitul ocea­nic. Nu ați auzit și nici nu veți auzi vreodată ca Dragnea să își petreacă vacanța la Breb sau în Vadul Izei pentru a da un impuls agroturismului sau ca o manifestare directă a dragostei sale de țară.

Dragnea știe la virgulă nu doar programul de guvernare, ci și cum și cărui public trebuie să i se adreseze. Fidelizarea se face la turație maximă prin majorări salariale care nu impun și creșterea productivității sau a actului medical ori educațional (atunci când e cazul). Pentru cei aflați la limita subzistenței nu are în plan programe de integrare socială, ori în economie. Preferă să le creeze cadrul pentru a se descurca din mica ciupeală. Cel mai bun exemplu: a eliminat timbrul de mediu, dând liber unui comerț haotic și nebunesc cu rable. Din care trăiesc mii de samsari și, prin intermediul lui, cetățenii cu venituri mici își pot achiziționa mașinile vechi, refuzate de Occident.

Nu mai contează că România a devenit depozitarul de rable al Europei și o sursă uriașă de poluare.

Măsurile coercitive necesare – în educație, unde părinții nu sunt constrânși să-și trimită copiii la școală, dar și pe străzi, unde fiecare conduce ca în junglă, în absența unor pedepse exemplare sau a polițiștilor care să le aplice – sunt ignorate deliberat, tocmai pentru a nu deranja electoratul adept al formulei „Sunt politicienii hoți, dar ne lasă și pe noi să trăim, pe lângă ei. Deci, votăm PSD“. Pentru cei care nu i-ar vota niciodată, PSD nu guvernează. Cursa contra cronometru a lui Liviu Dragnea s-a declanșat și e furibundă. Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2019 depinde exclusiv de decizia judecătorilor, dacă îl vor prinde din urmă pe candidatul Dragnea sau nu.

Cele mai citite

Ucraina are nevoie de o poziție „realistă” cu privire la problemele teritoriale, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat recent că Ucraina trebuie să adopte o poziție mai realistă în privința problemelor teritoriale, ca parte a eforturilor...

Poliția de Frontieră: Peste 32.000 de persoane verificate în aplicația eDAC, după integrarea în Schengen

Polițiștii de frontieră efectuează controale aleatorii, în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră În primele zile ale integrării României în Spațiul...

Gigi Becali, afectat grav de un nou virus din China. „Am înțeles că nu prea e bine”

Starea de sănătate a lui Gigi Becali s-a agravat recent, iar patronul FCSB se confruntă cu simptome grave de răceală, provocate de un virus...
Ultima oră
Pe aceeași temă