Comisia de Apel a Federatiei Romane de Fotbal a decis ca Dorinel Munteanu nu mai trebuie sa plateasca despagubiri de 200.000 de euro clubului CFR Cluj. Instanta federala l-a absolvit pe actualul manager al pitestenilor si de returnarea a 50% din banii incasati in perioada petrecuta in Gruia. Totodata, Comisia de Apel a acceptat si memoriul prin care „Neamtul” cere sa-i fie ridicata suspendarea de zece etape ca jucator.
Totusi, Dorinel nu are motive prea mari de bucurie pentru ca litigiul dintre el si CFR Cluj va fi judecat la Comisia de Disciplina. „Munteanu a depus doua memorii, unul cu amendarea lui ca antrenor, pentru ca a parasit CFR Cluj, iar altul privind suspendarea ca jucator. Amandoua au fost acceptate. S-a desfiintat ca fiind nefondata decizia suspendarii si cazul a fost trimis spre judecare la Comisia de Disciplina, pentru ca acest litigiu nu ar fi trebuit judecat de cei de la Comisia pentru Statutul Jucatorului. Este un caz disciplinar. Dorinel Munteanu a parasit cantonamentul formatiei CFR Cluj fara a anunta pe nimeni”, a declarat secretarul comisiei, Mircea Cezar Ionescu.
Oficialul FRF a precizat ca „Neamtul” a fost angajat de clujeni cu o conventie civila de prestari servicii si nu cu un contract de munca, asa cum prevede regulamentul, greseala apartinand celor de la Liga pentru ca au acceptat inregistrarea conventiei.
Decizia Comisiei de Apel l-a facut pe presedintele clujenilor, Iuliu Muresan, sa rabufneasca, acesta atacand FRF: „Este o decizie gresita, nedreapta. Prin ea, FRF arunca fotbalul romanesc in haos. Stiu ca in acest caz s-a implicat si un personaj care in mod normal nu avea ce sa caute. Nu ii pronunt numele, este un personaj malefic si care are multe interventii nefericite”, a spus Muresan, asigurandu-l pe Dorinel Munteanu ca hotararea va fi atacata la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal si in instantele civile. „Este cel putin incorect sa consideri ca Dorinel Munteanu nu a fost antrenor la CFR Cluj, atat timp cat carnetul de antrenor al acestuia se afla inca in posesia noastra. Avem la dispozitie mai multe cai de atac si va asigur ca le vom folosi din plin, pentru ca dreptatea este de partea noastra”, a continuat Muresan.
Penescu: „Dorinel avea un contract de jucator in valoare de 10.000 de euro”
De partea cealalta, finantatorul lui FC Arges, Cornel Penescu, care s-a angajat sa plateasca despagubirile in cazul in care se va dovedi ca ardelenii au dreptate, considera decizia Comisiei de Apel cat se poate de corecta. „In sfarsit, o decizie corecta. Asa cum am mai spus, Dorinel Munteanu nu va plati acesti bani si nici nu va fi suspendat ca jucator. Vom face o cerere si in cateva saptamani va fi declarat jucator liber de contract, pentru ca actele lui Dorinel Munteanu cu CFR Cluj sunt in neregula. Nu cred ca s-a mai intalnit ca un jucator ca el sa aiba un contract de zece mii de euro ca jucator”, a spus Penescu.
Initial, Comisia pentru Statutul Jucatorului a FRF hotarase pe 14 noiembrie ca Dorinel Munteanu sa plateasca 200.000 de euro fostei echipe, asa cum prevedea contractul in cazul unei plecari. Ca jucator, „Neamtul” trebuia sa fie suspendat zece etape.
Rapid, obligata sa plateasca inca 200.000 de euro pentru Griffiths
In aceeasi sedinta, Comisia de Apel a decis sa respinga memoriul prin care Rapid cerea sa nu mai plateasca suma de 200.000 de euro celor de la FC National pentru achizitionarea lui Ryan Griffiths. Cele doua grupari s-au inteles ca transferul australianului in Giulesti sa se efectueze in schimbul a 700.000 de euro, rapidistii achitand pana in momentul de fata doar 500.000 de euro. Instanta federala i-a obligat acum pe „visinii” sa plateasca si diferenta, si penalizarile aferente intarzierii.