Preşedintele Băsescu a anunţat că miercuri premierul Emil Boc a respins cerererile de rectificări bugetare pentru acest an ale marilor companii de stat, el precizând că speră ca şeful Guvernului să facă şi „pasul următor”, adică „să-i dea afară” pe managerii care nu au respectat parametrii bugetari.
Printre companiile care au cerut bani în plus de la stat se află de exemplu, Termoelectrica, o gaură neagră a economiei care la începutul acestui an avea datorii de 700 de milioane de euro.
„Au cheltuit prea mult”
Traian Băsescu a apreciat poziţia premierului de a refuza să mai acorde sume suplimentare unor companii de stat pe pierdere sau cu profit foarte mic ca fiind „una corectă”.
„Am apreciat foarte mult măsura pe care prim-ministrul a luat-o. Ca de obicei, marile companii au venit, cu rectificarea bugetelor, probabil nu şi-au făcut veniturile, au cheltuit mai mult decât au avut în bugetul iniţial şi aveau nevoie ca Guvernul să le consfiinţească lipsa de responsabilitate a managerilor, să le aprobe noile bugete pe anul acesta, să le justifice, să le acopere faptul că nu şi-au făcut bugetele sau au avut cheltuielei mai mari”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Potrivit unor surse, si alte companii din domeniul energetic, care au făcut solicitări de bani de la buget, urmează să fie restructurate, iar managementul actual să fie înlocuit cu unul privat. Majoritatea acestor companii de regăsesc în lista societăţilor monitorizate prin acordul cu FMI. Printre nominalizate sunt Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, din portofoliul Ministerului Economiei, precum şi aproape toate companiile de stat subordonate Ministerului Transporturilor.
Potrivit lui Traian Băsescu, directorii acestor companii au crezut că Guvernul va accepta rectificările bugetare.
Schimbări de management
„Au mizat că se duce ministrul lor în Guvern la prim-ministru care ar spune «Prea bine, treacă meargă, aprobăm noi că nu aţi reuşit să atingeţi parametrii»”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că lista acestor companii este destul de lungă, nominalizând Romgaz şi Transgaz, care nu au avut pierderi, dar nu câştigă cât ar trebui.
Ministerul Economiei a anunţat încă de la începutul lunii că urmează ca actualele conduceri ale unor companii de stat să fie înlocuite cu manageri privaţi.
Primele companii de stat pentru care vor fi angajaţi manageri privaţi sunt Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim. Anul viitor vor fi numiţi manageri privaţi la alte şase companii, respectiv CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz.
Majoritatea companiilor din energie care au solicitat rectificări de buget pentru a primi mai mulţi bani de la stat sunt şi printre primele, pe lista Ministerului Economiei, pentru schimbarea actualilor directori.