Biserica Ortodoxa de Rit Vechi si Biserica Apostolica Ortodoxa Armeana de la Braila sunt inca pastratoare ale calendarului iulian. Astazi, 7 ianuarie, la o zi dupa Boboteaza, lipovenii si armenii se inchina Pruncului Iisus Hristos, praznuind Craciunul potrivit vechiului calendar iulian. Gospodari de veacuri ai Brailei, lipovenii si armenii au reprezentat la jumatatea secolului XIX pe aceste meleaguri aproape jumatate din populatia Brailei. Acum, armenii pot fi numarati pe degete, in timp ce lipovenii erau, la recensamantul din 2002, in numar de 3.559, aproximativ 1% din populatia Brailei. Pastratori ai traditiilor vechi crestine, dobandite dupa crestinarea Rusiei in anul 988, rusii lipoveni si-au parasit patria din 1654, din cauza persecutiilor la care au fost supusi. Din anul 1940, urbea Brailei este centrul spiritual al lipovenilor din toata lumea, el fiind reprezentat de Mitropolia Ortodoxa de Rit Vechi, de pe strada Nicolae Grigorescu. In anul 1996, Mitropolia cu hramul „Acoperamantul Maicii Domnului” a fost declarata monument istoric. Armenii reprezinta cel mai vechi popor crestin din istorie, iar primul act oficial care vorbeste de prezenta armenilor la Braila este Catagrafia de la 1 septembrie 1828, intocmita de serdarul Grigore Taut. Biserica Armeneasca cu hramul „Sfanta Maria” – monument istoric – a fost ctitorita in anul 1868, pe locul donat de Hagi Ovanea Bosnechian. Acum in lacasul sfant nu se mai oficiaza slujbe; ultimul preot armean de la Braila a fost Garibian, trecut la cele vesnice in anul 1962. In orasul Braila, in prezent mai sunt 10-20 de familii de armeni.