Singurul restaurant din Cluj dedicat sportului este Liga. De altfel, localul din cartierul Zorilor a devenit si un soi de club neoficial al suporterilor echipei Cluj, care se aduna acolo pentru a urmari meciurile favoritilor. Numai ca restaurantul nu are nimic din aerul acru si afumat al carciumilor unde amatorii sporturilor transmise la televizor se aduna ca sa dea pe gat cateva halbe de bere ieftina. Dimpotriva, Liga este frecventata mai curand de oameni care consuma un vin frantuzesc, o sampanie sau un cognac in timp ce se uita la meci. Asa ca suporterii care merg la Liga provin din afaceri ori din politica. Uneori, printre clienti se numara antrenorul Cristiano Bergodi ori ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, dar si scriitori de succes ori proprietari de galerii de arta, amatori de sport.
Localul este aidoma unei hale. Unul dintre pereti este ocupat de un bar in stil american, din lemn masiv, vospit in maro si luminat de spoturi. Primul lucru care ii frapeaza pe clientii care calca pentru prima data in restaurant este numarul imens la televizoarelor cu plasma, care difuzeaza toate canalele de sport ce pot fi receptionate in Europa, ca un soi de oda inaltata voyeurismului sportiv. Peretii sunt tapetati cu tricouri inramate ale unor fotbalisti ori baschetbalisti. Un colt este dedicat echipei FC Barcelona. La loc de cinste troneaza un drapel al clubului catalan din anul 2006, cand FC Barcelona a castigat Liga Campionilor. Drapelul are autografele fotbalistilor care au fost campionii Europei. Un perete este acoperit cu tricouri ale marilor jucatori din Europa. Zidane, Rooney, Medved, Ronaldo ori Figo se numara printre ei. Romanii sunt reprezentati de Mutu ori de Mitea. Pe langa ele, doua vitrine sunt pline cu caschete originale de fotbal american, de mingi ori de papusi care reprezinta sportivi celebri. Chiar si mancarurile au specific. Exista tagliatelle botezate "Vieri", ori lasagne cu numele "AS Roma". Salata greceasca se numeste "Olimpica". Preturile variaza intre 2,5 lei pentru un consome "Top Spin" si 25 de lei pentru un platou rustic "Pentathlon".