2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialLiderul Statului Islamic şi-a ales „moştenitorii”

Liderul Statului Islamic şi-a ales „moştenitorii”

Misteriosul şi invizibilul şef al Statului islamic, al-Baghdadi, şi-a delegat puterile cabinetului său, un consiliu al choura care include miniştrii de război, finanţe, afaceri religioase şi altele.

Responsabili ai serviciilor secrete irakiene şi americane declară că liderul invizibil al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, şi-ar fi delegat puterile cercului său apropiat şi comandanţilor regionali din Siria şi Irak pentru a se asigura că, în cazul în care el sau alte figuri din eşalonul superior ar fi ucişi, organizaţia se va adapta rapid şi va continua lupta.

Leadershipul Statului Islamic sub Baghdadi a atras în principal două bazine de recrutare – foşti combatanţi ai Al Qaeda în Irak care au supravieţuit luptelor contra forţelor americane cu competenmţe militare dovedite şi foşti ofiţeri baasişti ai perioadei Saddam Hussein cu expertiză în organizare, informaţii şi securitate internă. Fuziunea acestor două ansamble de competenţe a făcut din SI o organizaţie foarte puternică, potrivit responsabililor serviciilor secrete irakiene şi americane, citaţi de New York Times.

La fel de importantă ca şi flexibilitatea grupului a fost puterea dată comandanţilor militari islamici ai SI, care primesc directive operaţionale generale, dar au o mare autonomie pentru a gestiona propriile lor operaţiuni în Irak şi în Siria. Ceea ce înseamnă că, în cazul în care sunt capturaţi, combatanţii au informaţii limitate asupra funcţionării SI şi comandanţii locali pot fi ucişi şi reînlocuiţi fără să perturbe organizaţia în ansamblu. În această ierarhie, irakienii deţin mereu primele poziţii, în timp ce tunisienii şi saudiţii ocupă numeroase posturi religioase.

O mare parte a înţelegerii conducerii Statului Islamic, cunoscut şi ca ISIS sau ISIL, provine din informaţiile asupra operaţiunilor financiare ale organizaţiei teroriste, metodele de recrutare şi măsurile de securitate prezente în materiale descoperite în timpul raidului unui comando american în luna mai, în estul Siriei. Responsabilii americani au aflat astfel mai multe despre structura leadeshipului SI, care era o prioritate absolută.

Structură flexibilă

În delegarea puterilor sale, Baghdadi a tras învăţăminte din soarta altor grupări teroriste, inclusiv cea a ramurii din Yemen numită Al Qaeda din peninsula arabică, ai cărei lideri au fost erodaţi în cursul anilor de repetatele atacuri americane cu drone, declară un diplomat occidental care supraveghează grupul. „SI a învăţat din această experienţă şi a format o structură care poate supravieţui pierderii liderilor, dând comandanţilor de nivel intermediar un grad de autonomie”. În această structură, funcţionarea globală nu va fi afectată imediat dacă Baghdadi este rănit sau ucis.

Doi dintre înalţii responsabili ai SI care îi pot urma lui Baghdadi par a fi Abu Alaa al-Afri, fost subaltern al lui Abu Mussab al-Zarkawi, ex-şef militant în Irak, şi Fadel al-Hayali, cunoscut ca Abu Muslim al-Turkmani, fost ofiţer în forţele speciale irakiene din oraşul Tal Afar, aproape de Mossul. Rapoarte irakiene neconfirmate declarau că cei doi fuseseră ucişi în loviturile aeriene ale coaliţiei condusă de SUA, în ultimele luni. Potrivit unei surse din serviciile secrete irakiene, este dificil de ştiut cine îl va înlocui pe Baghdadi în cazul morţii auto-declaratului „calif”, dar nu poate fi Afri, în cazul în care este în viaţă, pentru că este de etnie turkmenă or califul trebuie să fie un arab din tribul Quraysh, al profetului Mohammad, aşa cum pretinde a fi Baghdadi.

În pofida adevăratei comori de informaţii obţinute în luna mai, responsabilii sericiilor secrete americane şi ai contra-terorismului precizează că există încă mari lacune în ceea ce ştiu despre modul în care funcţionează conducerea SI şi cum interacţionează cu un număr crescând de grupuri afiliate şi alţi adepţi, din Nigeria până în Afganistan.

Controlul informaţiilor

Cel mai mare secret al Statului Islamic, care i-a permis şefului său să rămână un mister, a dus la abordări diferite ale analiştilor occidentali asupra modului în care Baghdadi este la conducere şi cum organizaţia principală se bazează pe aliaţi. Un responsabil din securitatea kurdă în nordul Irakului şi alţii din serviciile secrete americane estimează că Baghdadi este liderul cel mai înalt şi care a fost implicat în emiterea ordinelor la nivel teritorial. „În timp ce numeroşi alţi şefi ai grupului supervizează şi coordonează operaţiunile, Baghdadi îşi afirmă rolul de şef suprem furnizând orientările şi ţine reuniuni cu toţi conducătorii”. SI menţine un control strict asupra fluxului de informaţii pe acest subiect, cu o listă de reguli despre ceea ce combatanţii pot sau nu pot vorbi. Astfel, o mare parte a informaţiilor făcute publice provine chiar de la vârf şi transmite imaginea pe care doreşte să o proiecteze.

Tentativă de „lovitură de stat”

Jurnalul Al-Araby Al Jadid releva recent că mai mulţi membri din conducerea SI ar fi proiectat un atentat contra „califului” al-Baghdadi. „Potrivit unor surse concordante din Siria şi din Irak, în sânul Statului Islamic s-ar fi produs o primă tentativă de lovitură de stat contra lui Ibrahim Awwad Al-Badri, cunoscut sub numele Abu Bakr al-Baghdadi”. Ea s-a soldat cu un eşec şi execuţia autorilor, 13 membri de vârf din organizaţie, subliniază publicaţia cu sediul la Londra şi apropiată de Qatar. Ziarul precizează că tentativa, care dezvăluie tensiuni şi, posibil, debutul unui „proces de descompunere”, „s-a derulat între 10 şi 13 iunie şi a zdruncinat profund organizaţia”. Diferendele vizează calităţile personale ale lui Baghdadi şi alegerile sale, în special cele de înlocuire a liderilor locali irakieni cu străini. Totodată, diferende apar şi în ceea ce priveşte „supralicitarea”, încăpăţânarea sa de a combate alte grupări jihadiste, de „a vărsa chiar sângele sunniţilor, de a relansa ostilităţile cu kurzii şi a extinde câmpul de luptă, inclusiv prin atentate în Arabia Saudită”. Ar fi normal ca de acum sciziunile apărute în sânul organizaţiei să ia amploare, estimează un specialist în grupările armate irakiene.

Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă