16.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialLicitaţie Poşta Română de 15 milioane de euro pentru un sistem informatic

Licitaţie Poşta Română de 15 milioane de euro pentru un sistem informatic

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va organiza, la 30 martie, o licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem informatic integrat, valoarea contractului fiind estimată la 14,9 milioane de euro (TVA inclusă) în următorii cinci ani, potrivit datelor de pe site-ul www.e-licitatie.ro, informeaza Mediafax.

„Principalul obiectiv este implementarea unui instrument care să ajute managementul CNPR în conducerea afacerilor, prin crearea unui sistem informaţional care să optimizeze funcţionarea tuturor structurilor organizatorice, pe toate nivelurile, susţinând astfel transformările din cadrul societăţii. Acest sistem (…) va oferi eficienţă şi eficacitate întregii activităţi a CNPR, constituind în acelaşi timp un furnizor de date corecte, complete şi în timp real pentru aplicaţiile de suport al deciziilor”, se precizează în caietul de sarcini al licitaţiei.

Potrivit documentului, din punct de vedere al sistemelor informatice, portofoliul actual al CNPR este diversificat şi eterogen, aplicaţiile fiind în mare măsură dezvoltate intern şi acoperind parţial procesele de afaceri ale companiei.

„Automatizarea parţială a proceselor de afaceri precum şi interfaţarea redusă a aplicaţiilor generează o serie de dificultăţi în gestionarea centralizată, unitară, eficientă şi eficace a companiei”, se mai spune în caietul de sarcini.

Achiziţia sistemului informatic va fi acoperită din surse proprii.

Ofertanţii vor face dovada că au finalizat, în ultimii trei ani, cel puţin un contract, cu o arie de acoperire naţională, în valoare estimată de minim şase milioane de euro, care a avut ca obiect livrarea unei soluţii informatice integrate ce a inclus atât echipamente hardware cât şi cel puţin două dintre următoarele componente, respectiv sisteme de tip CRM, ERP, de raportare managerială operaţională tip tablou de bord, de planificare şi bugetare, de control al accesului la aplicaţii informatice şi de gestiune unitară a conturilor de utilizator.

La licitaţie pot depune oferte societăţi a căror cifră medie de afaceri pe ultimii trei a fost egala sau mai mare de 20 milioane de euro. Valoarea garanţiei de participare a fost stabilită de CNPR la un milion de lei.

Potrivit caietului de sarcini, ofertele care depăşesc valoarea estimată vor fi descalificate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă