5.1 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialLiceenii se pregătesc pentru interviurile de angajare

Liceenii se pregătesc pentru interviurile de angajare

Adolescenţii constănţeni sunt de părere că trebuie să ai o anumită ţinută în faţa angajatorului. Elementele-cheie ar fi o vestimentaţie decentă plus să fie cunoscute cât mai multe date despre firma sau instituţia unde tinerii doresc să lucreze.

„Sunt pregătit să merg la un interviu pentru a mă angaja. În primul rând trebuie să am o vestimentaţie foarte bună, decentă, apoi să nu am emoţii, să vin pregătit de acasă cu detalii despre firmă, să citesc puţin despre ea, să ştiu cu ce se ocupă”, ne-a spus Daniel Lazăr, elev în clasa a XII-a la Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii.

La rândul său, Nicolae Mădălin Tudor spune că este apt să meargă la un interviu pentru o slujbăm, mizând şi pe faptul că ştie să lucreze foarte bine cu un calculator.

Cu toate că nu au fost puşi în astfel de situaţie liceenii spun că s-ar descurca, iar faptul că au învăţat la şcoală despre cum decurge un interviu contează foarte mult.

„M-aş prezenta în faţa unui angajator fără emoţii, cu o ţinută decentă şi cu anumite informaţii despre firmă şi angajator pentru a putea să pun şi eu întrebări la rândul meu. Cred că angajatorul m-ar întreba despre hobby-urile mele, să vadă dacă pot fi concentrată pe locul respectiv de muncă sau dacă mă gândesc la alte lucruri în timp ce muncesc. Eu aş întreba despre foştii angajaţi, din ce cauză au fost daţi afară ca să nu repet greşelile pe care le-au făcut ei”, este de părere Ana Maria M.

„La primul interviu vor fi mai greu de stăpânit emoţiile dar cu timpul probabil că vom fi capabili să le stăpânim. Punctul forte al meu ar fi calificarea profesională pe care am dobândit-o de-a lungul unor cursuri desfăşurate la liceu şi probabil activităţile extraşcolare”, a completat Răzvan Ionuţ Drugă.

Pentru alţi elevi, prima impresie este esenţială.

„Când mă voi prezenta la un interviu ştiu că va trebui să am o ţinută decentă. Să nu am tic, atât verbal cât şi fizic, să nu mestec gumă, să nu miros a tutun şi să am un miros al parfumului care să nu fie strident”, spune Gheorghe Neagu.  „În primul rând cred că este important să arăţi că îţi doreşti să munceşti”, a conchis  Adrian Dobre, elev la acelaşi Grup Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă