Elevii din mai multe au blocat mai multe instituţii, joi dimineaţa, la Paris pentru a protesta faţă de expulzarea elevilor străini, după un caz foarte mediatizat al unei eleve rome originare din Kosovo, Leonarda Dibrani, relatează Mediafax.
Patru licee pariziene, Maurice-Ravel, Hélène-Boucher, Charlemagne şi Sophie-Germain, erau blocate şi intrările erau controlate în alte două instituţii, potrivit rectoratului.
„Cuvântul de ordine este mobilizarea pentru întoarcerea liceenilor expulzaţi”, a declarat pentru AFP Steven Nassiri, purtător de cuvânt al sindicatului liceenilor FIDL, apropiat de Partidul Socialist aflat la putere, contactat prin telefon în timp ce manifesta, joi dimineaţa, în faţa liceului Charlemagne din Paris.
„Este inadmisibil ca sub un guvern de stânga să fim obligaţi să ne prezentăm actele pentru a intra în liceu. Toată lumea are dreptul la educaţie”, a afirmat el.
Guvernul francez a lansat, miercuri, o anchetă administrativă privind condiţiile în care a fost reţinută Leonarda, în vârstă de 15 ani, din estul Franţei, la 9 octombrie. Concluziile sale sunt aşteptate în decurs de 48 de ani, joi seara sau vineri.
Miercuri, câteva sute de liceeni s-au reunit în faţa rectoratului din Paris pentru a protesta faţă de expulzarea elevilor străini, după cea de săptămâna trecută, care a vizat unul dintre colegii lui, un armean şcolarizat în capitală.
Elevii au scandat „Valls demisia !” şi „Eliberaţi-l pe Khatchik!”. În vârstă de 19 ani, Khatchik Kashatryan a fost expulzat sâmbătă către Armenia.
Expulzarea elevilor aflaţi în situaţie ilegală a provocat, miercuri, disensiuni în cadrul Guvernului şi majorităţii socialiste, focalizate pe politica imigraţiei şi personalitatea ministrului de Interne, Manuel Valls.