Insurgenţii libieni şi-au transferat comitetul executiv, echivalentul guvernului, de la Benghazi, fieful lor din estul ţării, la Tripoli, unde au pătruns duminică, a anunţat vineri un responsabil cu rang înalt din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), citat de Agerpres.
„Declar începerea şi reluarea activităţii comitetului executiv la Tripoli. Viaţă lungă Libiei democrate şi constituţionale şi glorie martirilor noştri”, a menţionat în cursul unei conferinţe de presă vicepreşedintele CNT Ali Tahuni.
Tahuni a precizat că liderul CNT, instanţa politică a rebelilor, Mustafa Abdul Jalil, urmează să sosească la Tripoli de îndată ce situaţia din punct de vedere al securităţii o va permite.
Ali Tahuni, ministru al petrolului şi economiei în cadrul guvernului interimar, a subliniat că se exprimă în acord cu CNT şi biroul executiv.
La 8 august, Mustafa Abdul Jalil, preşedintele CNT, a destituit ‘biroul executiv’ aflat sub autoritatea CNT şi preşedintelui acestuia. Consiliul Naţional de Tranziţie a fost creat la începutul lunii martie, la Benghazi, după revolta ce a avut loc, la jumătatea lui februarie, în acest oraş din estul Libiei, împotriva regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi.
Destituirea a intervenit la o săptămână după asasinarea în condiţii misterioase a şefului de stat-major al rebeliunii, generalul Abdel Fattah Younes.