Forţele loiale lui Muammar Gaddafi încearcă să reia controlul asupra oraşului Goualich, situat la 50 de kilometri la sud de Tripoli, informează AFP, potrivit Mediafax.
Insurgenţii, care au ocupat miercuri această localitate, au instalat tunuri anti-tanc şi sisteme anti-aeriene, ca să blocheze venirea trupelor loiale regimului de la Tripoli.
În cursul confruntărilor de astăzi, au fost lansate şase rachete antitanc.
Forţele opoziţiei au declanşat miercuri o amplă ofensivă în vestul Libiei, din munţii Nefusa (sud), ocupând localitatea Goualich.
În paralel, forţele opoziţiei avansează spre centrul oraşului Zliten, situat la 150 de kilometri la est de Tripoli.