Social-democratii le sunt datori alegatorilor cu explicatii amanuntite referitoare la modul in care si-au finantat activitatile de partid in perioada in care s-au aflat la guvernare, mai ales in perioada 2003-2004. Aceasta idee a fost sustinuta de deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan. Datoriile, in suma de 80 de miliarde lei, pe care le are PSD, potrivit declaratiilor presedintelui Mircea Geoana, consti-tuie o proba a dispretului in care formatiunea politica trateaza normele legale privind transparenta finantarii formatiunilor politice (Legea nr. 43/2003), au apreciat reprezentantii PNL Sibiu.
Conform raportului Curtii de Conturi, dat publicitatii anul trecut, diferenta dintre cheltuielile si veniturile declarate de PSD pentru perioada 2003-2004, era de numai 26,6 miliarde lei, iar cea dintre cheltuielile si veniturile din campania electorala, de numai 2,7 miliarde lei. „Intre declaratiile publice ale lui Mircea Geoana si cifrele aflate in evidentele Curtii de Conturi se inregistreaza, astfel, o diferenta de 60,7 miliarde lei, in legatura cu care liderii PSD au obligatia, legala si morala, de a furniza explicatii opiniei publice. Solicit conducerii PSD sa raspunda, public, in spiritul principiului transparentei finantarii partidelor politice, la urmatoarele intrebari: Cine sunt creditorii carora PSD le datoreaza aceste sume de bani? Printre acesti creditori se numara si Statul Roman? Care sunt sursele de finantare avute in vedere la contractarea acestor datorii si de ce aceste datorii nu au fost declarate la Curtea de Conturi si au fost ascunse de controlul efectuat de aceasta institutie, conform legii?”, a spus deputatul Raluca Turcan.
Parlamentarul a anuntat ca va cere institutiilor abilitate ale statului si societatii civile – in special organizatiilor cu interes fata de modul in care a fost finantata activitatea principalelor partide politice in perioada si in afara perioadei de campanie electorala – sa continue investigatiile declansate in anii in care PSD s-a aflat la guvernare si sa dea publicitatii concluziile la care au ajuns. „Solicit institutiilor abilitate – Curtea de Conturi si Ministerul de Finante – sa efectueze un control amanuntit asupra modalitatilor de finantare alese de social-democrati in anii 2003 si 2004. De asemenea, invit Asociatia "Pro Democratia" sa se implice in deconspirarea "manoperelor" financiare ale PSD”, a adaugat Raluca Turcan.
Nici o replica nu a venit inca din partea reprezentantilor filialei social-democratilor referitoare la potentialele surse de finantare ale organizatiilor locale in perioada in care partidul s-a aflat la guvernare si nici o pozitie oficiala nu a fost comunicata referitoare la valoarea eventualelor datorii pe care le-ar avea fata de diversi potentiali creditori.