Un program de finantare din fonduri europene, derulat in 2004 de Consiliul Judetean Alba in parteneriat cu 28 de primarii, este verificat in aceasta perioada de Corpul de Control al ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. Patru specialisti din cadrul ministerului controleaza, de aproape o saptamana, modul in care au fost organizate licitatiile de catre administratiile locale care au castigat proiecte de informatizare a administratiei publice locale.
Programul, in valoare totala de aproximativ 600.000 de euro, a fost initiat in perioada in care la conducerea Consiliului Judetean Alba se afla actualul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu.
Prezenta expertilor Corpului de Control al ministrului Blaga, care au in program vizite la toate cele 28 de primarii implicate in program, justifica intr-o oarecare masura semnele de intrebare legate de modul in care au fost selectate firmele implicate in derularea proiectelor. Anterior implicarii la varf a Ministerului Administratiei si Internelor au fost efectuate cercetari si de Politie si DNA.
Fonduri „orientate” spre o firma de consultanta
Practic, este vorba despre un proiect finantat din fonduri europene, prin care mai multe primarii conduse exclusiv de reprezentanti ai Aliantei „D.A.” au obtinut fonduri pentru achizitia de computere si produse soft.
Surse din mediul politic si de afaceri din Alba Iulia au declarat, la momentul respectiv, ca „orientarea” primariilor catre o anumita firma de consultanta, respectiv „Concept Consult” SRL, a dat de banuit inca de la inceput, cu atat mai mult cu cat firma era infiintata la doar cateva saptamani (23 august 2004) de la alegerea ministrului Teodor Atanasiu (presedintele PNL Alba) in functia de presedinte al CJ.
Mai mult decat atat, reprezentantii unei fundatii din Alba Iulia au mentionat ca proiectele depuse spre finantare de „Concept Consult” semanau leit cu cele pe care ei le elaborasera anterior.
Partea a doua a scandalului s-a consumat odata cu inceperea achizitiilor pentru tehnica de calcul. Reprezentantul unei firme de profil, „Cristalsoft”, care a incercat sa obtina si el contracte cu primariile, a spus ca a fost depunctat pe nedrept in majoritatea cazurilor, astfel incat a pierdut licitatiile, cu toate ca avea preturi mai mici.
Majoritatea covarsitoare a afacerilor cu administratiile locale a obtinut-o, insa, „Info Grup” SRL Alba Iulia. Firma respectiva colaboreaza pentru partea de hard cu o societate din Timisoara care are un contract special cu „Fujitsu Siemens”, in baza caruia beneficiaza in exclusivitate pentru Romania de preturi cu circa 25 la suta mai mici.
Pana aici nu ar fi nici o problema, dar cei care au contestat licitatiile au spus ca documentatia din caietele de sarcini a fost in asa fel intocmita incat se impunea achizitia tocmai a marcii „Fujitsu Siemens”, in conditiile in care legea interzice ca oferta sa se faca pe un brand anume.
Informatizarea celor 28 de primarii a fost un proiect contestat inca de la inceput. Mai intai, pentru ca primarii erau majoritatea membri ai PNL sau PD, iar mai apoi pentru faptul ca firma „Concept Consult” ar fi fost „recomandata” edililor direct de conducerea de atunci a CJ.