„Contribuţia la sănătate este un impozit, pentru că este obligatorie”. Un asemenea răspuns, rostit parcă în ciudă, la întrebarea unui ziarist ne arată foarte multe lucruri despre cum va fi abordată sănătatea sub conducerea noului ministru. Potrivit filozofiei lui Eugen Nicolăescu ne-am putea aştepta ca, de acum înainte, banii plătiţi de fiecare dintre noi la Casa de Sănătate să fie folosiţi pentru plantări de copaci în parcuri sau achiziţii de hârtie igienică în ministere. De ce nu, în condiţiile în care ministrul Sănătăţii tot îi consideră impozit?
Atunci când a anunţat că vrea să sisteze de la 1 martie finanţarea din fondurile CNAS a spitalelor private, ministrul Nicolăescu a plecat de la un adevăr incontestabil: spitalele publice din România au nevoie urgentă de bani. De unde să scoţi însă bani într-o perioadă atât de dificilă din punct de vedere economic? „Circa 10 la sută există finanţare pentru sectorul privat şi, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor publice pentru perioada următoare”, a explicat ministrul care ar fi avantajul acestei măsuri.
Am putea înţelege disperarea lui Nicolăescu de a mai atrage fonduri într-un domeniu atât de sensibil cum este sănătatea, dacă nu ne-ar fi însă încălcate grav drepturile de asiguraţi. Practic, prin această măsură, ministrul Sănătăţii vrea să ne interzică pe viitor posibilitatea de a apela la serviciile unui spital privat aflat sub contract cu Casa Naţională de Sănătate, urmând ca acestea să fie decontate din contribuţiile noastre lunare. Ca o paranteză, trebuie spus că, prin măsura anunţată, Nicolăescu se dovedeşte a fi la fel de liberal ca Fidel Castro sau Mao. Mai ales că ministrul pleacă din start de la premisa că spitalele private îşi atrag clienţii prin „furt de la stat sau prin trafic de influenţă”. Cum furtul şi traficul de influenţă sunt infracţiuni grave nu înţelegem, totuşi, de ce nu le reclamă la Parchet, dacă are informaţii concrete că ar exista astfel de fapte.
Ce scapă din vedere fundamental noul şef de la Sănătate este însă faptul că nu are dreptul să ne limiteze posibilităţile de a opta pentru un spital public sau privat. Asta pentru că fondul de asigurări de sănătate nu aparţine, în esenţă, statului ci celor cinci milioane de români care, lună de lună, pun nişte bani într-o căciulă pentru ca, atunci când au nevoie, să aibă de unde lua. Statul nu este în această ecuaţie decât administratorul căciulii. Banii din căciulă rămân în orice condiţii ai asiguraţilor.
Ministrul Sănătăţii nu vede însă lucrurile aşa. Pentru ca totul să fie clar, Nicolăescu a revenit luni cu precizări importante: „contribuţia la sănătate este un impozit pentru că este obligatorie”. În aceste condiţii, ne-am putea aştepta ca în viitorul apropiat banii din contribuţiile la sănătate să primească orice destinaţie vrea Guvernul. La fel cum se întâmplă cu orice impozit din această ţară.
În sistemul de sănătate au apărut deja voci care spun că măsura anunţată de Nicolăescu nu se va aplica niciodată pentru că, legal, ar fi imposibil.
De remarcat însă că, exact la un an, de când se vorbea despre o nouă lege a sănătăţii în care asigurările private, sectorul privat în general, urmau să aibă un rol mult mai important în sistemul medical, asistăm la o schimbare de strategie cu 180 de grade. Şi, culmea ironiei, un ministru liberal este cel care ne pregăteşte o nouă instaurare a monopului de stat în domeniul sănătăţii.
