9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialLegea vaccinării a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi

Legea vaccinării a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, din care a fost eliminat data de intrare în vigoare a legii, care iniţial era 1 ianuarie 2018, în favoarea proiectului exprimându-se toţi cei 99 de senatori prezenţi, potrivit Mediafax.

”Vaccinarea este intervenţia medicală cu cel mai înalt grad de eficienţă din istoria omenirii. Vaccinarea a fost a fost introdusă pentru prima dată în 1896 împotriva variolei. Variola a secerat la vremea respectivă peste 30 de milioane de suflete. În 1977, în urma introducerii acestui vaccin, variola a fost eradicată de pe întreg globul pământesc. În anul 1971 a fost introdusă vaccinarea împotriva rujeolei.

În anul 2000, în America s-a declarat rujeola eradicată. Astfel încât, cu aceste două exemple cred că e suficient să vă demonstrez importanţa acestui vaccin care, spre surpinderea mea, unii medici am văzut că îl contestă. Eu dacă aş fi mai mare aş lua măsuri împotriva acestor medici care contestă această vaccinare care a adus omenirii cele mai mari beneficii”, a declarat senatorul PNL, Leon Dănăilă.

Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat, la mijlocul lunii august, de Guvern.

Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.

Actul normativ urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, dar, printr-un amendament, această prevedere a fost eliminată din conţinutul documentului.

La şedinţa de luni a participat şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Cele mai citite

2024, cel mai călduros an din istoria României: Recorduri fără precedent

Ministerul Mediului a anunțat că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice din România. Vara a adus temperaturi record și...

Barometru economic: Majoritatea firmelor din România își îngheață investițiile în 2025

Multe firme din România vor îngheța investițiile în 2025, potrivit unui barometru realizat de Frames pentru Sierra Quadrant. Principalele cauze sunt incertitudinile economice, inflația...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă